You are here:

Reacţia lui Chivu după primul eşec din cariera de antrenor la Parma. Cum va gestiona situaţia: ”Aş începe cu asta”

Reacţia lui Chivu după primul eşec din cariera de antrenor la Parma. Cum va gestiona situaţia: ”Aş începe cu asta”

Serie A

Comentarii

Antrenorul celor de la Parma, Cristi Chivu (44 de ani), a tras concluziile după eşecul cu Udinese, primul al său din cariera de antrenor la seniori.

Parma, antrenată de Cristi Chivu, a pierdut pe terenul celor de la Udinese, scor 0-1, în etapa a 27-a din Serie A.

Udinese nu s-a bazat în acest meci pe portarul român Răzvan Sava, acidentat, în timp ce Cristi Chivu nu l-a putut utiliza pe Valentin Mihăilă.

Gazdele au dominat prima repriză şi au marcat din penalty, în minutul 38, prin  Thauvin.

Dennis Man a fost titular la oaspeţi şi a ieşit de pe teren în minutul 90+1. A avut o ocazie mare, în minutul 47, când a şutat periculos la poarta gazdelor.

Prima concluzie a lui Chivu: ”Nu este uşor să reacţionăm”

Este prima înfrângere pe banca Parmei pentru tehincianul român Cristi Chivu, care a reacţionat la finalul partidei şi a făcut o analiză a jocului prestat de echipa sa.

”Am suferit puţin din cauza jocului lor fizic, am întârziat să găsim ieşiri, căutând un dribling doar în jumătatea noastră de teren, cu prea multe erori tehnice şi de poziţionare.

În repriza secundă am fost mai buni, cu mai mult spirit, dar şi în repriza secundă din punct de vedere tehnic şi al lucidităţii am făcut multe greşeli.

Aş începe din a doua repriză în ciuda greşelilor făcute, reacţia şi spiritul au fost acolo. Am venit cu un alt atacant, cu Pellegrino care a intrat bine, deşi este tânăr şi la al doilea sezon în Serie A. Aş începe de la ceea ce am arătat în repriza a doua.

Am de-a face cu băieţi tineri care au nevoie de aceste meciuri şi de o experienţă importantă precum Serie A.

Evident că e nevoie de muncă, de curăţat piesele şi de a găsi linişte mentală şi încredere în abilităţile cuiva, sunt băieţi buni aşa cum văd eu la antrenament, din păcate la meciuri suferim puţin, muncim să găsim încredere şi să simplificăm lucrurile.

Aş începe prin a menţine categoria, obiectivul nostru, felul în care vom face, vom vedea. Aş începe prin a transmite încredere şi conştientizare, în ciuda vârstei mici se poate, pentru că avem băieţi buni.

Când trecem printr-un moment de dificultate pentru o echipă tânără nu este uşor să reacţionăm, să începem prin a strânge puncte şi a ieşi din această situaţie”, a declarat Chivu, potrivit Tuttomercatoweb.

În urma acestui rezultat, în clasament, Parma e pe 17, cu 23 de puncte. Udinese ocupă poziţia a zecea, cu 39 de puncte.

Afla mai multe despre: serie aparmacristi chivu 

viewscnt
Articole similare