Antonio Conceicao şi-a început al treilea mandat la CFR Cluj cu o remiză cu Dunărea Călăraşi, scor 0-0. La finalul meciului, tehnicianul portughez s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei, în ciuda rezultatului înregistrat şi a precizat că are încredere că echipa ardeleană se poate califica în turul al treilea al Ligii Campionilor.
"Cu timpul, cu muncă, vom juca mai bine. Ne-am creat multe ocazii şi sunt mulţumit de evoluţia echipei din repriza a doua. Trebuie să începem să câştigăm, suntem încă la începutul campionatului. Trebuie să fim mai calmi, rezultatul cu Malmo nu a fost bun, dar eu am încredere în jucători. O să avem un joc greu miercuri, mâine ne odihnim, facem recuperare, eu am încredere că ne putem califica", a declarat Conceicao, la Telekom Sport.
Campioana CFR Cluj a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu nou-promovata Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa a doua a Ligii I, primul pentru tehnicianul Antonio Conceicao în al treilea său mandat la gruparea clujeană.
Pentru CFR urmează meciul retur cu Mamo, din cea de-a doua manşă a turului al doilea din Liga Campionilor. Partida se va disputa miercuri, de la 20:15, în Suedia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.