Enes Sali (15 ani), fotbalistul lui Farul Constanţa, a fost convocat de Mirel Rădoi la echipa naţională şi este pe cale să intre in istorie.
Enes Sali este unul dintre jucătorii propuşi de Gică Hagi în fotbalul românesc. El a debutat la 15 ani în Liga 1, a marcat deja şi a jucat pentru reprezentativa U17 a României.
Miercuri, el a fost convocat, în premieră, de Mirel Rădoi în echipa de seniori. Dacă va apărea un singur minut în una dintre partidele cu Islanda sau Liechtenstein, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, atunci fotbalistul nu va mai putea juca pentru Turcia sau Canada, fiind eligibil şi pentru cele două naţionale.
După această convocare, Gică Hagi a reacţionat şi a spus că fotbaliştii trebuie să se gândească întâi la meciul Farului contra celor de la FCSB, care va avea loc joi, de la 20:30.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Da, vom vedea. Orice jucător care se duce la echipa naţională cred că e fericit, dar, înainte de asta, mai avem un meci, ne gândim la el. Ei se vor gândi apoi la echipa naţională", a declarat Gică Hagi, la conferinţa de presă premergătoare meciului cu FCSB.
Cine e Enes Sali
Gică Hagi l-a transferat pe Enes Sali l-a transferat direct de la celebra academie a lui FC Barcelona, La Masia. S-a întâmplat în vara lui 2018, după o discuţie pe care Gică Hagi a avut-o cu tatăl copilului.
Mijlocaş ofensiv, Enes Sali s-a născut în Toronto. Părinţii lui sunt români, de etnie turcă şi au emigrat în Canada în urmă cu mulţi ani. Enes Sali a început fotbalul în ţara în care s-a născut, la Woodbridge Strikers şi a impresionat încă de când era doar un copil.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hagi-românia-enes sali