PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia FC Basel şi s-a calificat turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
La finalul partidei, Răzvan Lucescu şi-a felicitat jucătorii petru evoluţia foarte bună. ”A fost un alt meci bun făcut de echipa noastră. Am stat foarte bine în teren, am avut jucători foarte buni în teren, cu un caracter puternic. Am venit să câştigăm meciul, cu tot respectul pentru adversari. Şi numai despre asta am vorbit”, a spus Răzvan Lucescu.
Următorul rival din Ligă e Spartak Moscova. Lucescu crede că echipa sa poate ieşi învingătoare: ”Nu ştiu care sunt procentele pentru noi sau pentru Spartak Moscova, nici nu vreau să mă gândesc la ele, ci doar să pregătesc meciul cât mai bine. Cu spiritul nostru de echipă, cu organizarea jocului, vom reuşi să ne calificăm”, a mai spus Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan lucescu