Jucătorul român Răzvan Marin a înscris golul egalizator al echipei sale, Empoli, în meciul încheiat la egalitate duminică, în deplasare, cu formaţia Lazio Roma, scor 2-2. Lazio a condus cu 2-0 până în minutul 82.
Fără Ştefan Radu, lăsat pe bancă, Lazio a condus cu 2-0 prin golurile reuşite de Felipe Anderson în minutul 2 şi de Mattia Zaccagni în minutul 54.
Francesco Caputo a redus din diferenţă în minutul 83, iar în minutul 90+3 Răzvan Marin a egalat cu un şut de la marginea careului, în urma unei pase primite de la Felipe Anderson.
Evoluţia lui Răzvan Marin a fost apreciată de jurnaliştii italieni. El a fost notat cu 6, fiind specificat faptul că golul marcat i-a crescut mult nota pe care a reuşit să o obţină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Internaţionalul român a oferit o serie de declaraţii la finalul partidei. El a spus că golul pe care a reuşit să îl înscrie este ”foarte important”.
”A fost un gol foarte important, pentru că am obţinut un punct pe un teren foarte dificil. Rezultatul ăsta ne va ajuta într-o anume direcţie. Trebuie să rămânem în jocuri, să fim uniţi. Astăzi am reuşit, iar la sfârşit golul a venit să restabilească egalitatea, suntem fericiţi”, a spus Răzvan Marin după meci, potrivit Tuttomercatoweb.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: răzvan marin-empoli-lazio