Antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Flavius Stoican, a pus înfrângerea cu Sepsi pe seama greşelilor personale ale jucătorilor săi, dar s-a declarat încrezător că formaţia ieşeană va reuşi să iasă din criză.
"Încercăm să jucăm fotbal, să pasăm, păcat că facem greşeli care ne costă. Până la urmă, e o perioadă nefastă a echipei noastre. Trebuie capul sus, o să vină şi momente bune. Acum suntem dezamăgiţi, dar avem momente în care jucăm fotbal frumos. Ratăm cu seninătate, luăm goluri pe greşeli personale, dar trebuie să sperăm. Am avut puţine şuturi pe poartă, dar important pentru mine este că ajungem acolo. Până la urmă, o să fie bine, sunt convins de lucrul acesta.
Am avut două deplasări grele, una la FCSB şi a doua la Sepsi, o echipă arţăgoasă, care a profitat de greşelile noastre. Până la urmă, aşa este fotbalul, cine greşeşte mai puţin, acela câştigă. Felicit echipa adversă, îl felicit pe Eugen Neagoe, felicit publicul advers", a declarat Flavius Stoican, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă îşi simte postul pus în pericol, Flavius Stoican crede că în acest moment nu se pune problema de aşa ceva: "Vă daţi seama, când nu sunt rezultate, nu aştept să fiu în pericol. Sunt omul care atunci când consideră că lucrurile nu sunt în regulă, sunt primul care ridică mâna. Dacă, în cazul în care este nevoie, şi mai devreme".
Flavius Stoican a fost completat de Ionuţ Cioinac, folosit pe postul de fundaş la meciul cu Sepsi: "Nu-mi explic, probabil în ofensivă nu ne creăm ocazii mai clare, luăm decizii greşite, poate nici noi nu stăm bine în defensivă. Asta e, mergem înainte. Ar fi multe explicaţii, dar prefer să vorbim în vestiar şi să ne rezolvăm problemele acolo".
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa CSM Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a patra a Ligii I.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.