Sepsi OSK a debutat cum nu se poate mai rău în play-out, după ce a pierdut pe teren propriu contra ultimei clasate, FC Buzău.
Primele reacţii după ce Dorinel Munteanu a fost dorit la Sepsi
Sepsi OSK a pierdut, pe propriul teren, cu Buzău, scor 1-2, în prima etapă din play-out-ul Superligii. După meci, au apărut primele informaţii conform cărora Dorinel Munteanu o va prelua pe Sepşi.
”Neamţul” este principalul favorit să preia echipa covăsneană în momentul în care Valentin Suciu va fi pus pe liber de câtre patronul Laszlo Dioszegi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jurnaliştii de la Nemzeti au analizat la sânge CV-ul lui Dorinel Munteanu şi performanţele obţinute în cariera de antrenor.
”Patronul lui Sepsi a anunţat că a ajuns deja la o înţelegere cu Dorinel Munteanu, aflat în prezent în străinătate, pe care îl aşteaptă în cel mai scurt timp să semneze contractul. Deţinătorul recordului în privinţa prezenţelor la naţionala României a fost antrenorul Oţelului Galaţi până în decembrie, când şi-a dat demisia din cauza problemelor financiare ale clubului.
Antrenorul în vârstă de 56 de ani a lucrat deja pentru majoritatea echipelor de top din România (CFR, FCSB, Dinamo), pentru ruşii de la Mordovia Saransk şi Kuban Krasnodar, precum şi pentru azerii de la Qabala. Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Galaţi: în 2011 a devenit campion cu Oţelul, iar anul trecut a jucat în finala cupei”, au scris maghiarii.
În urma acestui rezultat, Sepsi rămâne pe locul 2 în play-out, cu 21 de puncte. Gloria Buzău îşi păstrează statutul de codaşă a clasamentului, dar cu un total de 13 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul care a reuşit să readucă pe Oţelul pe prima scenă a fotbalului românesc a petrecut un sezon şi jumătate în Superliga alături de gruparea gălăţeană.
- Dorinel Munteanu a părăsit-o pe Oţelul în ultimele zile ale anului 2024.
Afla mai multe despre: sepşi, dorinel munteanu, oţelul galaţi