Dan Petrescu a fost suspendat pentru partida dintre U Craiova şi CFR Cluj, astfel că Alin Minteuan a stat pe banca tehnică a campioanei României la înfrângerea suferită în faţa oltenilor, scor 2-3.
"Este supărare foarte mare când pierzi în ultima fază, dar, până la urmă, nu este nimic, strângem rândurile, toţi suntem implicaţi în această muncă şi trebuie să continuăm să încercăm să îndreptăm lucrurile.
E uşor acum să găseşti vinovaţi la final, dar am jucat cu o echipă bună, care în ultima perioadă a practicat un fotbal foarte bun. Craiova este echipa care a marcat cel mai mult în sezonul regulat, chiar şi în acest play-off, deci clar ne aşteptam la un meci extrem de dificil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
U Craiova - CFR Cluj 3-2
Universitatea Craiova a învins-o, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, pe CFR Cluj, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I. Oltenii au revenit de la 1-2 şi au marcat ultimul gol în minutul 90+6.
Clujenii nu l-au avut pe bancă pe Dan Petrescu, antrenorul fiind suspendat.
La meci au asistat peste 22.000 de spectatori.- Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (Bic ’81), Al. Creţu (Roguljic ‘90+1) – Gustavo (Cîmpanu ’63), Nistor (Baiaram ’46), A. Ivan – Koljic (Markovic ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
- CFR Cluj: Hindrich – Susic, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu (Sigurjonsson ‘90+5), Boateng, C. Deac (Yuri ’86) – Neguţ (Petrila ’46), Debeljuh (Dugandzic ’75), Omrani (Păun ’75). Antrenor: Dan Petrescu
Partida FCSB – FC Voluntari va avea loc luni, de la ora 21.00.
Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 37, 3. Universitatea Craiova – 36, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 28, 6. FC Argeş – 24
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj