Cristi Chivu a participat la prima sa conferinţă de presă de la semnarea contractului cu Parma.
Cristi Chivu este noul antrenor al celor de la Parma. Înlocuitorul lui Fabio Pecchia, tehnicianul care a părăsit formaţia din Serie A după înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa celor de la AS Roma, le-a răspuns jurnaliştilor la întrebări şi le-a oferit câteva detalii din vestiar înaintea partidei cu Bologna.
Patronul celor de la Parma, americanul Kyle Krause, a vorbit şi el despre ultima decizie importantă luată la clubul său, cât şi despre realizările din cariera lui Cristi Chivu, antrenor pe care l-a ales pentru calităţile sale.
Kyle Krause: "A fost prima noastră opţiune"
"Vreau să îi mulţumesc lui Fabio Pecchia pentru munca depusă şi pentru promovare. Îi urez mult succes pentru viitor. Astăzi îl prezentăm pe noul antrenor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sunt încântat că l-am adus la Parma pe cel care a fost prima noastră opţiune. Cristian are toate calităţile pe care le căutam la un antrenor. Este de menţionat că la vârsta de 21 de ani era deja liderul unei echipe importante la nivel european, Ajax. Este un exemplu de lider, iar asta stă la baza filozofiei noastre.
Încă de la prima întâlnire ne-am dat seama că împărtăşim aceeaşi filozofie. Îi urez mult succes şi îl asigur de tot sprijinul", a declarat Kyle Krause.
- Citește și
- "Vom ţinti!". Dinamo şi-a setat un obiectiv important, după calificarea în play-off-ul Superligii: "Pentru că nu vrem să ne plafonăm"
- VIDEO | Forţele de ordine au luat măsuri speciale înainte de FCSB - PAOK. Un elicopter va survola stadionul
- Cristi Chivu, la prima conferinţă de presă din postura de antrenor al Parmei. I-a atras atenţia lui Dennis Man: "Nu este suficient"
- Tricolorii de la Universitatea Craiova ştiu ce au de făcut pentru ca naţionala să scrie istorie! VIDEO
- VIDEO | Suporterii lui PAOK au luat cu asalt străzile din capitală. Unde au fost surprinşi fanii
- Cătălin Cîrjan, sfătuit de un star din Premier League, în drumul dinamovistului spre echipa naţională: "L-a avut antrenor pe Lucescu" | VIDEO
- Seara marcatorilor în Europa! Super Cotele pentru meciurile din Europa League
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: italia, parma, serie a, cristi chivu