Mirel Rădoi a dezvăluit motivele pentru care l-a convocat pe Enes Sali (15 ani) la prima reprezentativă a României.
Enes Sali ar putea fi convocat şi de naţionalele Turciei şi Canadei, iar Mirel Rădoi a vrut să fie sigur că mijlocaşul Farului va evolua doar pentru prima reprezentativă a României.
"Este adevărat că unul dintre motivele pentru care Enes Sali este la echipa naţională acum este acela de a-l securiza pentru a nu putea fi convocat de o altă reprezentativă. Dar nu este singurul motiv. Aş face o paranteză şi aş spune că am tot încercat să adunăm multe informaţii despre jucătorii care la 15 ani au avut impactul pe care îl are Enes Sali în fotbalul românesc.
Evident că direct nu am putut, am dat doar de Gheorghe Hagi, de Balaci, de Sorin Cârţu şi de ce făceau ei la vârsta respectivă. Am venit mult mai aproape de momentul actual şi am întrebat să văd ce au făcut jucătorii la fel de talentaţi la vârsta lui Enes Sali. Şi ne-am dus către Ianis Hagi, către Cicâldău, Man, Moruţan, Coman, Tănase.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Până la urmă, am realizat că niciunul dintre ei nu a avut impactul atât de mare precum cel al lui Enes Sali. Astfel, am ajuns la concluzia că Enes Sali este un talent foarte mare şi România nu-şi poate permite să piardă acest talent" , a spus Mirel Rădoi la conferinţa de presă.
România, în cursa pentru calificarea la baraj
Pentru ultimele două meciuri din grupă, cu Islanda şi cu Liechtenstein, selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat un lot format din 26 de jucători, 11 care evoluează în Liga 1 şi 15 de la cluburi din străinătate.
- PORTARI: Florin Niţă (Sparta Praga | Cehia, 11/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 1/0), Horaţiu Moldovan (FC Rapid, 0/0)
- FUNDAŞI: Cristian Manea (CFR Cluj, 14/2), Andrei Raţiu (Huesca | Spania, 4/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo | Italia, 68/0), Ionuţ Nedelcearu (Crotone | Italia, 19/2), Adrian Rus (Fehérvár | Ungaria, 9/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 7/0), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa, 1/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K. | Turcia, 27/1), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 20/0)
- MIJLOCAŞI: Dragoş Nedelcu (Fortuna Düsseldorf | Germania, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 35/2), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 18/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga | Cehia, 52/11), Olimpiu Moruţan (Galatasaray | Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers | Scoţia, 22/2), Florin Tănase (FCSB, 9/1), Dennis Man (Parma | Italia, 12/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 49/6), Enes Sali (Farul Constanţa, 0/0)
- ATACANŢI: George Puşcaş (Reading | Anglia, 24/8), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 11/1), Denis Alibec (CFR Cluj, 20/2)
Programul naţionalei României:
- 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
- 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)
Clasamentul grupei:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Germania | 8 | 7 | 0 | 1 | 23-3 | 21 |
România | 8 | 4 | 1 | 3 | 11-8 | 13 |
Macedonia de Nord | 8 | 3 | 3 | 2 | 15-10 | 12 |
Armenia | 8 | 3 | 3 | 2 | 8-11 | 12 |
Islanda | 8 | 2 | 2 | 4 | 11-15 | 8 |
Liechtenstein | 8 | 0 | 1 | 7 | 2-23 | 1 |
Germania a obţinut calificarea la Mondial, acolo unde merg direct câştigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Pentru celelalte 3 locuri disponibile Europei vor lupta cele 10 ocupante ale locurilor secunde + cele mai bune două câştigătoare de grupe în Liga Naţiunilor care nu se află pe primele două poziţii în grupele preliminariilor CM. Cu două victorii în noiembrie, tricolorii vor evolua la baraj şi îşi vor afla adversarii pe 26 noiembrie, atunci când FIFA a programat tragerea la sorţi.
Afla mai multe despre: romania