You are here:

Reacţia tranşantă a Anamariei Prodan după ce Gigi Becali a făcut-o praf: ”Este un om mic. L-am ajutat enorm”

Reacţia tranşantă a Anamariei Prodan după ce Gigi Becali a făcut-o praf: ”Este un om mic. L-am ajutat enorm”

Superliga

Comentarii

Anamaria Prodan a avut o reacţie tranşantă la adresa lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a exclus-o din transferul lui Dennis Man la Parma şi a afirmat că nu va mai vorbi cu ea niciodată.

Relaţia dintre Anamaria Prodan şi Gigi Becali a ajuns într-un punct critic. Altă dată prieteni, acum cei doi se atacă reciproc. Anamaria Prodan a avut o reacţie la afirmaţiile lui Gigi Becali, care a declarat că nu vrea să mai facă afaceri cu femei şi nu doreşte să mai aibă vreo relaţie de afaceri cu Anamaria Prodan.

Reacţia Anamariei Prodan după atacul incredibil al lui Gigi Becali

Într-un atac sexist incredibil, Gigi Becali a afirmat că nu a vrut ca transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma să fie intermediat de Anamaria Prodan, deoarece este femeie. Acum, reprezentanta lui Dennis Man a reacţionat şi susţine că ”Gigi Becali este un om mic”.

Anamaria Prodan susţine că patronul FCSB nu i-a fost recunoscător pentru tot ajutorul pe care i l-a oferit în aceşti ani, inclusiv în perioada în care Gigi Becali se afla în spatele gratiilor:

”Sunt dezamăgită. Am un gust amar. Ce mi-au spus oameni importanţi despre Becali s-a adeverit. Eu i-am luat apărarea că este un om foarte corect, vreau să îmi menţin părerea. Dar acum îmi dau seama că este foarte mic. Nu o să mai existe nici de partea mea nici un transfer. L-am ajutat enorm şi când a fost la puşcărie. Eu şi soţul meu am tras să nu se aleagă praful. M-a rugat să nu iau comision când i-am vândut, când era în puşcărie. I-am vândut jucători de milioane. Puteam să le iau toţi banii. I-am adus milioane pe ei. El, ca să nu facă o femei un asemenea transfer, l-a băgat pe Giovanni Becali”, a declarat Anamaria Prodan la Pro X.

Ce a declarat Gigi Becali despre Anamaria Prodan: ”Nu vreau nici să o minimalizez, dar nu am nevoie de ea. Eu nu lucrez cu femei, am făcut o greşeala, că e femeia lui Reghe. Ce îmi trebuia mie să am o discuţie cu o femei? Meseria în femeie nu există. Nu am făcut nici un profit cu ea, niciodată, să ştiţi”, a spus Gigi Becali la Pro X.

Afla mai multe despre: anamaria prodan 

viewscnt
Articole similare