Acordarea "Balonului de Aur" lui Messi stârneşte în continuare controverse în fotbalul european, iar una dintre cele mai dure reacţii a venit din partea lui Mino Raiola.
"Balonul de Aur? Eu nu pot să-l iau în serios. După mine, Lewandowski ar fi trebuit să-l obţină în acest an. Şi Zlatan ar fi trebuit să-l obţină. Calitatea nu are întotdeauna câştig de cauză într-o democraţie. Emoţiile şi sentimentele joacă un rol în alegere. Cine îmi place şi cine nu", a afirmat Raiola.
Balonul de Aur i-a revenit în 2021 argentinianului Lionel Messi, care a intrat pentru a şaptea oară în posesia acestei distincţii.
Ibrahimovic a declarat în această săptămână că nu ştie de ce nu a câştigat niciodată în carieră Balonul de Aur.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"De ce nu am câştigat niciodată Balonul de Aur? Nu ştiu, nu depinde de mine. Eu joc fotbal. Depinde cum văd alţii lucrurile. Acum a câştigat Messi şi mulţi spun că l-ar fi meritat Lewandowski. Nu este un lucru care mă opreşte. Sigur, ar fi fost frumos să câştig Balonul de Aur, dar asta nu îmi schimbă cariera sau calitatea individuală. Am avut şansa să joc cu jucători mari şi în echipe mari. Şi ceva am câştigat...", a spus atacantul suedez, în vârstă de 40 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mino raiola