Valerică Găman a vorbit la finalul partidei dintre Academica Clinceni şi Astra Giurgu
Valerică Găman, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Astrei, crede încă în şansa echipei sale în acest sezon: ”Cât timp mai sunt matematic şanse, trebuie să ne luptăm până la final. De aceea suntem plătiţi, de aceea vebim la antrenament.” a explicat el, după Academica - Astra 1-1.
Astra nu traversează un moment prea fericit. Financiar, clubul giurgiuvean acuză în continuare probleme: ”(n.r Sunteţi plătiţi?)Vom fi la un moment dat, chiar dacă nu suntem astăzi sau mâine, ni se vor da banii. Bineînţeles, există şi varianta legală prin care poţi să îţi ceri banii.” a declarat fundaşul.
Mai mult, după remiza obţinută de echipa sa la Clinceni, Găman s-a declarat dezamăgit de nivelul competiţiei interne: ”E mai slab, cred că este mult mai slab şi din punct de vedere organizatoric şi din punct de vedere al jucătorilor, fără să jignesc pe cineva”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 32 de ani, Găman se află la cea de-a doua experienţă la Astra. El a mai jucat pentru gruparea giurgiuveană între 2011 şi 2016. Fostul internaţional român a mai jucat pentru FC U Craiova, Dinamo, Karabukspor, FCSB şi Al Shabab. Găman are 14 prezenţe sub tricolor şi un singur gol marcat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valerică găman