Gaz Metan Mediaş a obţinut victoria în minutul 90+4 al meciului cu FC Argeş. Raul Şteau a marcat primul gol în Liga I. Meciul a avut loc în etapa a XVI-a a Ligii I.
Pentru Gaz au marcat Trif '45+1 şi Şteau '90+4, iar pentru FC Argeş a înscris Şerban, în minutul 8. După ce echipa din Piteşti a înregistrat eşecul cu numărul 5 pe teren propriu, fanii i-au cerut demisia lui Prepeliţă. Antrenorul nu s-a ferit după meci să vorbească despre reacţia fanilor.
”Mi-au mai cerut demisia. Suporterii sunt foarte exigenţi!”
”Păcat, pentru că băieţii au muncit. Am avut iniţiativa, am controlat jocul, cred că nu este niciun fel de dubiu. Doar că în minutele de prelungiri, şi în prima repriză, şi în a doua, nu am rămas concentraţi. Am luat un gol din aut şi un contraatac. Dacă nu am înscris până în minutul 90+4, nu mai trebuia să ne expunem şi trebuia să rămânem organizaţi, se termina egal. Probabil şi aşa era o frustrare, că am avut multe ocazii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am înţeles că a fost penalty clar (n.r. – asupra lui Ionuţ Şerban, în minutul 47). Nu vreau să comentez arbitrajul, deşi se acutizează aceste probleme. Nu mai putem vorbi ipotetic, asta a fost istoria meciului de azi. Ridicăm capul şi mergem să ne batem pentru punctele rămase în joc.
Au mai cerut demisia şi în primele meciuri, suporterii la Piteşti sunt foarte exigenţi, ei ştiu acea echipă mare a Piteştiului şi au pretenţii de la noi. Ştim asta, încercăm să le satisfacem dorinţele, dar azi atât s-a putut. Nu cred că echipa a jucat rău, am avut ocazii, am dominat adversarul. E decizia suporterilor ce strigă, noi muncim şi facem totul să fie bine. Suntem piteşteni şi nicidecum nu am face ceva împotriva echipei. În fotbal e momentul şi momentul de astăzi n-am ştiut să-l gestionăm”, a spus Andrei Prepeliţă.
Antrenorul lui Gaz Metan, Ilie Poenaru, a remacat dăruirea de care au dat dovadă baieţii lui, dar a recunoscut că nu este în totalitate mulţumit. De asemenea, el a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor înainte de meciul care a avut loc de Sfântul Nicolae.
”Când câştigi, ai energie. Omul are resurse nebănuite. Merită felicitaţi jucătorii pentru atitudinea de care au dat dovadă, deşi nu sunt mulţumit de joc, mai ales în prima repriză. Am avut o organizare bună, cred că, până la urmă, meritam să se întoarcă norocul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am suferit mult, am pierdut puncte după erori de arbitraj. Le-am spus în vestiar că sunt mândru de ei, că am o echipă de caracter, cu atitudine, care îşi doreşte.
Strângem punct cu punct, e o luptă foarte grea. Ne dorim foarte mult să avem atitudine la fiecare meci, să jucăm, să fim dezinvolţi, doar aşa putem face rezultate şi să scoatem echipa din subsolul clasamentului.
Ca o glumă, înaintea discursului pe care l-am avut, le-am zis 'băi, băieţi, n-am găsit nimic la uşi, haideţi să ne punem noi în ghete un cadou, trei puncte'!”, a spus Ilie Poenaru, la finalul meciului.
Afla mai multe despre: gaz metan-fc argeş-liga 1