Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică, pe teren propriu, scor 5-1, gruparea andaluză Betis Sevilla, în etapa a 18-a din La Liga. Înlocuitorul lui Mbappe, Gonzalo Garcia, a marcat o triplă.
Real Madrid "a spulberat-o" pe Betis, iar Gonzalo Garcia marcat trei goluri
Titularizat după ce Kylian Mbappe s-a accidentat la genunchiul drept şi va lipsi trei săptămâni din echipa madrilenă, tânărul atacant Gonzalo Garcia (21 de ani) a profitat din plin de şansa ivită. El a deschis scorul în minutul 20, din assistul lui Rodrygo, şi l-a majorat în minutul 50, după o pasa decisivă primită de la Valverde.
Raul Asencio a făcut 3-0 pentru Los Blancos, în minutul 56, iar oaspeţii au redus din diferenţă prin Cucho Hernandez, în minutul 66. Însă Gonzalo Garcia a marcat din nou, realizând hat-trick-ul în minutul 82, apoi a ieşit de pe teren în aplauzele tribunei, lăsându-i locul lui Fran Garcia, în minutul 88. Şi nou intratul jucător a stabilit scorul final, înscriind ultimul gol al meciului, în al treilea minut de prelungire.
Real Madrid s-a impus cu 5-1 în faţa lui Betis şi a ajuns la 45 de puncte, cu patru în urma Barcelonei, care este lider. Villarreal este a treia, cu 38 de puncte şi două meciuri în minus. Betis Sevilla ocupă locul 6, cu 28 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Prima lovitură! Rapid a rezolvat transferul fotbalistului din străinătate. Ajunge în cantonamentul din Antalya
- Moruţan, aproape de Rapid? Anunţul făcut de conducerea giuleştenilor
- Federaţia a anunţat moartea unuia dintre sportivii săi! A încercat să-şi salveze prietena, în timpul tragediei de la Crans-Montana
- Sergio Ramos, scos în faţă pentru afacerea anului în LaLiga! Starul, implicat în achiziţionarea unui club de tradiţie
- Bogdan Cosmescu a văzut planul abordat de echipa din Superliga şi nu s-a abţinut: "Eu nu înţeleg: de ce pleci?”
- Cum s-a resimţit la Rapid cea mai dură reacţie a lui Costel Gâlcă la adresa lotului: "În fiecare mercato auzim acelaşi lucru"
- Alexandru Tudorie va continua în China! Fotbalistul are ca obiectiv promovarea în sezonul următor
- "Prietena lui era încă înăuntru", iar fotbalistul prins în incendiul din Crans-Montana a făcut un gest incredibil. Ce se întâmplă cu patronii localului
- Rapid a pus ochii pe un jucător din Superliga şi este gata să cedeze doi fotbalişti la schimb
- "Cu siguranţă va fi în play-off". Dinamovistul Adrian Mihalcea a dat verdictul după ce şi-a văzut adversarii: "Anul acesta există o diferenţă" | VIDEO
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, betis, la liga







