You are here:

Real Madrid – Juventus | Duel de cinci stele la Mondialul Cluburilor

Real Madrid – Juventus | Duel de cinci stele la Mondialul Cluburilor
Comentarii

”Galacticii” nu pot alinia cea mai bună formulă şi ar putea avea probleme. Juventus este cel mai greu adversar care i-a ieşit în cale Realului la turneul din Statele Unite.

Real Madrid – Juventus, marţi, ora 23:00

Cu Xabi Alonso pe bancă, Realul a reuşit victorii (3-1) cu Pachuca şi Salzburg (3-0) şi o remiză cu Al Hilal (1-1). În niciunul dintre aceste meciuri, ”galacticii” nu s-au putut baza pe Mbappe. Starul francez a contractat un virus şi a ajuns la spital. Între timp, Mbappe a revenit la antrenamente, dar are şanse mici să intre pe teren din primul minut cu Juventus.

Madrilenii au şi alte probleme. Carvajal, Camavinga, Alaba, Mendy şi Endrick sunt accidentaţi. În schimb, Juventus poate alinia un prim ”11” fără improvizaţii.

Kolo Munani şi turcul Yidiz sunt cele mai mari pericole pentru poarta lui Courtois. Juve vine, însă, după o înfrângere usturătoare (2-5) cu Manchester City. În primele meciuri s-a impus fără probleme contra unor adversari modeşti (5-0 cu Al Ain şi 4-1 cu Wydad).

Ce pariem la Real Madrid – Juventus? Un Bet Builder la Betano vă poate aduce cota 2.60: 1X, peste 2.5 goluri şi ambele marchează.

Echipe probabile:

  • Real Madrid: Courtois; Tchouameni, Rudiger, Huijsen; Alexander-Arnold, Bellingham, Guler, Valverde, F Garcia; Vinicius, G Garcia
  • Juventus: Di Gregorio; Savona, Kelly, Kalulu; Costa, Thuram, McKennie, Cambiaso; Conceicao, Kolo Muani, Yildiz

Afla mai multe despre: mondialul cluburilorreal madrid juventus 

viewscnt
Articole similare