You are here:

Record numeric. Au rupt normele ca număr de sportivi participanţi la JO 2018

Record numeric. Au rupt  normele ca număr de sportivi participanţi la JO 2018

Jocurile olimpice

Comentarii

Delegaţia americană la Jocurile Olimpice 2018 de la PyeongChang (Coreea de Sud, 9-25 februarie) va fi alcătuită din 242 de sportivi, cea mai mare trimisă vreodată la Jocurile de iarnă de Statele Unite, a anunţat Comitetul olimpic american.

Speranţele la titluri merg în principal spre schioarea Mikaela Shiffrin, lidera Cupei Mondiale şi campioană olimpică en titre la slalom. Ea va fi una dintre atracţiile schiului alpin la PyeongChang.

Experimentatele Lindsey Vonn (33 ani) la schi alpin şi Lindsey Jacobellis (32 ani) la snowboardcross, sau tânăra Kim Chloe (17 ani) la snowboard halfpipe, prezentă la prima sa Olimpiadă, sunt şi ele candidate pentru un titlu olimpic.

Kelly Clark (34 ani), la snowboard, fondista Kikkan Randall (35 ani) şi patinatorul de viteză Shani Davis (35 ani) vor disputa în Coreea de Sud a 5-a lor Olimpiadă.

Prezenţi în 97 din cele 102 de probe de la PyeongChang, Statele Unite vor fi reprezentate de 135 de bărbaţi şi 107 femei.

În 2014, la precedenta ediţie a Jocurilor de la Soci (Rusia), americanii au cucerit 20 de medalii, dintre care 9 de aur.

Având 96 de medalii de aur cucerite până în prezent în istoria Jocurilor de iarnă şi 284 de medalii în total, americanii vor încerca să depăşească la PyeongChang 100 de titluri şi 300 de podiumuri olimpice de iarnă. 

Afla mai multe despre: delegatia americanacoreea de sudrecord numericstatele unitecomitetul olimpic 

viewscnt
Articole similare