You are here:

Record pe piaţa transferurilor din fotbalul feminin. Arsenal a luat-o de la Liverpool pe cea mai scumpă jucătorare din istorie

Record pe piaţa transferurilor din fotbalul feminin. Arsenal a luat-o de la Liverpool pe cea mai scumpă jucătorare din istorie

Arsenal

Comentarii

Jucătoarea Olivia Smith (20 de ani) a stabilit recordul pentru cel mai scump transfer din fotbalul feminin, fiind vorba de o sumă de un milion de lire sterline.

Olivia Smith trece de la Liverpool la Arsenal pentru un milion de lire sterline, cel mai scump transfer din fotbalul feminin

Campioana europeană Arsenal a bătut recordul de transferuri pentru fotbalul feminin, după ce a adus-o pe atacanta canadiană Olivia Smith de la Liverpool pentru suma de 1 milion de lire sterline, care convertit în moneda Uniunii Europene ar însemna circa 1,15 milioane de euro.

Transferul făcut de Arsenal eclipsează recordul precedent stabilit de apărătoarea americană Naomi Girma de la San Diego Wave la o altă echipă din Londra, Chelsea, în ianuarie, în valoare de 900.000 de lire sterline.

La Liverpool, internaţionala canadiană (18 selecţii, 4 goluri) a marcat de 9 ori în 25 de meciuri în toate competiţiile, fiind cea mai bună marcatoare a clubului în sezonul trecut.

Primul fotbalist care a ajuns la un preţ de 1 milion de lire sterline a fost fostul atacant englez Trevor Francis, când s-a transferat de la Birmingham City la Nottingham Forest în 1979.

Afla mai multe despre: arsenalliverpoolfotbal femininolivia smith 

viewscnt
Articole similare