Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, a vorbit după înfrângerea suferită de echipa sa pe teren propriu în faţa celor de la Farul Constanţa, cu scorul de 1-5.
UTA Arad a părăsit Cupa României după înfrângerea suferită cu scorul de 5-1 în faţa celor de la Farul Constanţa. "Bătrâna Doamnă" nu a putut rezista tinerilor lui Hagi, pe teren propriu.
Mircea Rednic, antrenorul echipei gazdă, se află într-o situaţie delicată şi în Superliga. Forţat de absenţe cât şi de următorul meci din campionat să apeleze la o formulă compusă atât din titulari cât şi jucători de rezervă, Rednic a recunoscut superioritatea echipei adverse în ceea ce priveşte duelurile de la mijlocul terenului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Să nu judecăm acum la supărare, să ţinem cont că am avut probleme de efectiv, Mihai accidentat, Van Durmen accidentat. Au câştigat prima repriză, pe greşelile noastre au avut şuturi pe poartă care au fost goluri.
În repriza a doua am echilibrat jocul, ne-am creat ocazii, Omondi a avut două ocazii singur cu portarul, putea să fie 4-4 repriza a doua. E meritul adversarului, au jucat mai bine, au avut atitudine, au fost prezenţi, au calitate, asta a făcut diferenţa.
E clar, am încercat să le explic situaţia (n.r. jucătorilor), cu o victorie puteai să continui în cupă, am încercat să fac câteva modificări în echipă şi am plătit.", a declarat Mircea Rednic, la flash interviu.
Rednic le-a reamintit jucătorilor săi de faptul că o victorie în următorul meci, cel de pe teren propriu cu FC Botoşani, le-ar permite să relaxeze în vacanţa de iarnă şi să revină cu alte forţe în ianuarie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rednic a vorbit şi despre viitorul său, subiect pe care îl va aborda după meciul cu FC Botoşani.
Mircea Rednic: "Jucătorii au tot interesul să câştige"
"Nu, niciodată, nu se pune problema, mai avem un meci, o să mă întâlnesc cu domnul Meszar şi o să discutăm. Dacă vor să plece în vacanţă liniştiţi (n.r. jucătorii), au tot interesul să joace şi să câştige ultimul meci.", a mai spus Rednic.
- Citește și
- ULTIMA ORĂ | Gigi Becali, categoric în privinţa lui Dan Şucu, după ce a preluat Genoa: "Bine, mă. Eu doar atât zic"
- Gică Hagi, optimist după calificarea în sferturile Cupei României: "Am făcut ceea ce era mai greu, avem o şansă"
- Gazzetta dello Sport a reacţionat după ce Genoa a fost preluată de Dan Şucu! Ce urmează: "Ar fi primul pas"
- Ce salarii va trebui să plătească Dan Şucu la Genoa. Cel mai bine plătit fotbalist din lot încasează peste 4 milioane de euro pe sezon
- BREAKING NEWS | Genoa, anunţ oficial: Dan Şucu, acţionar majoritar! Infuzie de capital de 45 de milioane €
- VIDEO | Fotbal Frumos, în etapa a 20-a din Superliga! Dinamo, U Cluj şi Rapid, marile câştigătoare ale rundei. Egal la malul mării între ultimele două campioane
- Amendat, Ngezana a aflat încă o decizie importantă luată de FCSB după ce a refuzat să se prezinte la programul echipei! Anunţul lui MM Stoica
- Ea e campioana cu un obicei care nu-i dă pace înaintea curselor: "Mă mai las copleşită de emoţii"
Afla mai multe despre: uta arad, farul, mircea rednic, cupa romaniei