You are here:

Rednic trage un semnal de alarmă. De ce nu cumpără cluburile din Liga I jucători români: "Pai, pe Tandia se cereau 800 de mii de euro"

Rednic trage un semnal de alarmă. De ce nu cumpără cluburile din Liga I jucători români: "Pai, pe Tandia se cereau 800 de mii de euro"
Comentarii

Ibrahima Tandia a fost unul dintre cei mai râvniţi jucători din Liga I în pauza de iarnă. Mijlocaşul lui Sepsi a impresionat în prima parte a sezonului, iar oficialii clubului sperau să-l vândă pe o sumă importantă, însă evoluţiile jucătorului n-au mai fost la acelaşi nivel şi în play-off.

"700-800 de mii de euro. Atât cereau ei, iar după cum a evoluat acum, în play-off, nu cred că o să mai ofere cineva banii aceştia. Dar e un jucător foarte bun pentru campionatul României. Şi cu Flores a fost un tam-tam ... Mai aveam puţin şi îl naturalizam. Trebuie să aveţi răbdare pentru că vine totuşi din liga a treia şi e greu

Şi eu am preferat tot jucători străini. Dacă vrei să cumperi un jucător foarte bun din România, trebuie să plăteşti, iar noi nu plătim. Pe noi ne interesează să ne realizăm obiectivele. Păcat că nu gândim pe viitor, ci vrem să avem rezultate cât mai repede.

Fără bani, nu ai ce să faci. Dacă vrei un jucător român, ţi se cer foarte mulţi bani. Ce zic ei: <<Mamă, ce jucător o să fie!>>. Dar noi nu le creăm condiţii jucătorilor tineri. Stăm prost la capitolul ăsta şi suntem geloşi că vin alţii din alte ţări şi investesc la noi, în loc să fim preocupaţi să le creăm condiţii, să facem academii" , a declarat Mircea Rednic.

Afla mai multe despre: tandiasepsidinamo,  

viewscnt
Articole similare