Antrenorul celor de la FCSB, Laurenţiu Reghecampf (51 de ani), a vorbit, după victoria cu Chindia, despre noii secunzi şi posibilele numiri din conducerea clubului.
Reghecampf a comentat cele mai noi decizii de la FCSB: ”Să găsim cele mai bune soluţii”
FCSB a învins-o pe Chindia Târgovişte cu 2-1 într-un meci amical disputat în pauza competiţională, partidă care a adus şi clarificări importante despre organigrama grupării roş-albastre.
La conferinţa de presă de la final, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a comentat revenirea lui Mihai Pintilii şi aducerea lui Costin Curelea, ambii fiind acum secunzii săi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul a fost întrebat şi despre posibila instalare în conducerea clubului a lui Dani Coman sau a lui Narcis Răducan, cel din urmă colaborând şi în trecut cu Gigi Becali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Normal că i-am dorit (n.r. pe Mihai Pintilii şi Costin Curelea), atât timp cât au ajuns aici. Patronul a luat anumite decizii şi a trebuit să găsim cele mai bune soluţii. Nu este o perioadă ok.
Am avut o săptămână nefericită, am pierdut în Cupă şi două meciuri în campionat. Încercăm să redresăm echipa şi urmează o perioadă dificilă. FC Argeş este o echipă bună.
(n.r. ce părere aveţi despre numele vehiculate pentru funcţia de manager general, precum Dani Coman sau Narcis Răducan? Credeţi că va veni cineva sau postul va rămâne vacant?) Acestea sunt decizii pe care nu le iau eu şi nici nu le pot comenta.
Sunt hotărâri care aparţin exclusiv conducerii clubului. Deocamdată sunt doar discuţii şi zvonuri. Când se va lua o decizie oficială, atunci voi putea să vă răspund”, a declarat Reghecampf, după amicalul disputat de FCSB.
Afla mai multe despre: fcsb, laurentiu reghecampf, gigi becali







