Valentin Lazăr a vorbit la "Legendele Superligii", rubrică susţinută de Veolia, despre perioada în care a evoluat în Qatar.
"Mi s-a atras atenţia. Meciurile erau puse în aşa fel încât să vină ora de rugăciune în pauzele partidelor. Noi, străinii, ne mai schimbam la pauză, dar nu aveam voie să trecem prin faţa lor.
Şi am înţeles că foarte mulţi străini au greşit cu chestia asta şi chiar au fost excluşi din lot.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Se rugau în vestiar, făceau linii, dădeau la o parte ce aveau pe acolo, iar noi trebuia să umblăm doar prin spatele lor. Nu aveam voie să trecem prin spatele lor. Puneau covoraşul şi se rugau" , a spus Valentin Lazăr la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Crescut la juniorii Petrolului, Valentin Lazăr a debutat în Liga 1 la Sportul Studenţesc, în 2011. După evoluţii foarte bune pentru "studenţi", fotbalistul s-a transferat la Dinamo, unde s-a remarcat cu adevărat în fotbalul românesc.
În cariera sa, Valentin Lazăr a mai evoluat la echipe din Qatar, cum ar fi Al Sailiya, Al Kharaitiyat sau Al Shahania, în Turcia, la Umraniyespor, sau la echipe din ligile inferioare din România, printre care Concordia Chiajna, CSM Reşiţa sau CSO Băicoi, de unde s-a şi retras.
Valentin Lazăr a câştigat un singur trofeu în carieră, Cupa Ligii României, în 2017, alături de Dinamo.
Afla mai multe despre: dinamo