Astăzi, 19 iunie 2017, se împlinesc 43 de ani de la primul titlu de campioană a României obţinut de Universitatea Craiova.
În sezonul competiţional 1973-1974, Ştiinţa a ocupat primul loc în clasament de la început şi până la sfârşit.
Ne întoarcem în timp. Mai exact, în ziua de 19 iunie 1974, când se disputa ultima etapă din campionatul românesc. Universitatea juca în deplasare la Ploieşti, în timp ce contracandidata la titlu, rivala Dinamo Bucureşti avea meci acasă cu FC Argeş. Oltenii aveau nevoie de un punct în meciul cu deja retrogradata Petrolul pentru a deveni campioni. În eventualitatea în care Ştiinţa pierdea, iar „câinii” îi învingeau la şapte goluri diferenţă pe piteşteni, titlul se ducea la Bucureşti. Universitatea Craiova reuşeşte să obţină o remiză albă la Ploieşti, în timp ce Dinamo obţinuse tot ceea ce depindea de ea: 7-0 acasă cu Argeş. Astfel, la cea de-a zecea ediţie din istorie jucată în Divizia „A”, Craiova ia campionatul.
Imediat după fluierul de final, tot oraşul a ieşit în stradă în aşteptarea celei ce din acea zi a devenit „Campioana unei mari iubiri”.
Lotul complet al Universităţii din sezonul competiţional 1973-1974: Oprea, Manta, Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Strâmbeanu, Ivan, Niţă, Balaci, Berneanu, Ţarălungă, Oblemenco, Bălan, Pană, Boc, Ştefănescu, Marcu, Stănescu, Kiss, Chivu, Negrilă şi Constantinescu. Antrenori: Constantin Cernăianu şi Constantin Oţet.
* sursa: csuc.ro
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








