You are here:

Remiză de foc la debut. Xavi: ”Am fost mai buni decât Germania”, iar Klopp a recunoscut criza: ”Avem probleme serioase”

Remiză de foc la debut. Xavi: ”Am fost mai buni decât Germania”, iar Klopp a recunoscut criza: ”Avem probleme serioase”

Fotbal internațional

Comentarii

Xavi (46 de ani) şi Jurgen Klopp (59 de ani), aflaţi la debutul în funcţia de selecţioneri, au tras concluziile după egalul dintre Olanda şi Germania.

Olanda şi Germania au încheiat la egalitate, scor 1-1,  în prima etapă din Liga Naţiunilor.

La Amsterdam, pe Johann Cruyff Arena, în grupa a doua din prima divizie europeană, olandezii au deschis scorul în minutul 14, prin Virgil van Dijk, dar golul a fost anulat după verificarea VAR, din cauza unui fault în atac.

Cei care au marcat un gol valid au fost însă oaspeţii, în minutul 32, când Felix Nmecha a primit de la Adeyemi şi a deschis scorul.

Adeyemi a trimis peste poartă, în minutul 38, iar batavii au ratat o ocazie importantă în minutul 62, când Ter Stegen a respins şutul lui Meerdink. Gazdele au egalat însă în final, după o repriză secundă foarte bună.

Debutantul Ruben van Bommel a recuperat de la Gnabry, a alergat pe partea stângă şi a pasat perfect, în careu, pentru Cody Gakpo, care a egalat în al doilea minut de prelungire.

S-a terminat Ţările de Jos - Germania 1-1, al patrulea egal consemnat între cele două echipe în ultimii opt ani şi nimeni nu pierde la debutul pe banca tehnică a celor două echipe pentru Xavi - la olandezi, şi Klopp - la germani.

Ce reacţii au avut cei doi noi selecţioneri, Xavi şi Klopp

La finalul meciului, Xavi a vorbit despre evoluţia jucătorilor săi şi a evidenţiat aspectele care i-au plăcut şi care constituie punctul de plecare al mandatului său.

”Astăzi (nr. joi) am fost mai buni decât Germania, am avut ceva în plus. În repriza secundă a fost foarte bine, ne-am arătat stilul de joc. Sunt foarte fericit. 

Prima repriză a fost mai mult sau mai puţin echilibrată. Dar sunt foarte mulţumit de jucătorii care au intrat pe teren, în special de cei care au debutat. 

Au demonstrat personalitate, ambiţie şi dorinţă. Aşa trebuie să jucăm în repriza secundă. Personalitatea jucătorilor, mentalitatea de învingători, sunt multe lucruri care îmi dau motive să fiu optimist” a declarat Xavi.

De asemenea, Jurgen Klopp a făcut şi el câteva precizări importante atât despre partidă, cât şi despre postura inedită de selecţioner al naţionalei ţării sale.

”În mare parte, m-am simţit bine, dar am peste 1.000 de meciuri în carieră, aşa că nu a fost nimic nou pentru mine. Două echipe de fotbal foarte bune, aflate într-o situaţie similară. Am început bine, iar apoi am avut probleme serioase. 

Când sistemul nu este încă pus la punct şi mecanismele de joc nu sunt încă bine stabilite, se întâmplă astfel de lucruri. Am fost foarte mulţumit de pasiune şi intensitate, dar cu siguranţă putem juca mai bine”, a precizat şi Klopp.

Afla mai multe despre: germania, olanda, xavi, jurgen klopp 

viewscnt
Articole similare