You are here:

Replică acidă pentru Gică Popescu, dinspre FRF: ”O lipsă de respect, care îmi denotă o frustrare” / ”Dacă erai analist cu adevărat...” | EXCLUSIV

Replică acidă pentru Gică Popescu, dinspre FRF: ”O lipsă de respect, care îmi denotă o frustrare” / ”Dacă erai analist cu adevărat...” | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

Andrei Vochin a avut o reacţie acidă la adresa lui Gică Popescu, în urma reacţiilor pe care ”Baciul” le-a făcut la finalul partidei Elveţia - România, scor 2-2, legate de afirmaţiile selecţionerului Edi Iordănescu.

Andrei Vochin, consilier al preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, consideră că afirmaţiile lui Gică Popescu, precum şi tonul acestuia, îndreptate către Edi Iordănescu, au depăşit cu mult limita bunului simţ.

Andrei Vochin, despre Gică Popescu. ”În momentul în care ai o astfel de ieşire, e ceva în spate

În acelaşi timp, fostul jurnalist consideră că Gică Popescu are o problemă personală cu Edi Iordănescu, altfel nu înţelege de unde atâta vehemenţă în vocea fostului mare internaţional român.

Când am citit, mi s-a părut la fel de inoportună precum intrarea lui Vlădoiu, în meciul cu Elveţia, din 1994. Într-un moment în care oricum nu mai puteai să faci nimic, să devii atât de violent în a-ţi exprima punctul de vedere, mi s-a părut mult prea mult.

Lucrurile astea pe care le-a spus, putea să le spună pe un alt ton. Fără acel ”Bă, băiatule”. Probabil nici lui nu i-ar fi convenit, la vârsta la care s-a apucat după fotbal, să-i zică cineva ”Bă, băiatule”.

Mi s-a părut o lipsă de respect, care îmi denotă o frustrare. Aici pot să înţeleg, să zic: ”Domne, omul are ceva cu personajul. În momentul în care ai o astfel de ieşire, e ceva în spate. Eu i-am văzut eleganţa în studiourile de televiziune, am stat împreună aici. Nu mi s-a părut genul de personaj care să ia foc la o modul ăsta şi să aibă o astfel de exprimare cu ”Băi, băiatule”. Simt că nu e..nu e o înjurătură, dar pentru mine e mai mult decât o înjurătură. E un fel de sfidare, ”Tu nu ştii ce înseamnă naţionala”. Ce legătura avea una cu alta?

Selecţionerul încerca să găsească nişte lucruri pozitive în toată această perioadă. Dacă erai analist cu adevărat, era bine să le punctezi. Să te duci în zona de echilibru. Dacă nu observi sau nu ţi se pare interesant că - la cât se spunea cât de labilă psihic e România - această echipă a reuşit să întoarcă rezultatul. Cum, necum, au întors.

Ok. Suntem pe drumul cel bun. Probabil se putea referi la rezultat: opt puncte în patru meciuri. La 40% din campanie, nu ne-a bătut nimeni, am avut trei meciuri în deplasare, suntem pe locul 4 după valoarea individuală a jucătorilor, conform transfermarkt.de. Până şi Kosovo este peste noi. Am jucat contra lui Rrahmani, Rashica, Zhegrova”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.

VIDEO: Intervenţia lui Andrei Vochin!

Gică Popescu l-a criticat pe Edi Iordănescu, după meciul Elveţia - România 2-2

La finalul jocului cu Elveţia, în care România a fost dominată la toate capitolele, dar a scos un rezultat de egalitate, scor 2-2, Edi Iordănescu a declarat că ”suntem pe drumul cel bun”. 

Acela a fost momentul în care fostul mare internaţional român Gică Popescu şi-a pierdut cumpătul şi a pornit tirada la adresa tehnicianului.

"Doamne fereşte să fie acesta drumul cel bun! Băi Edi, tu nu ştii ce înseamnă echipa naţională! Nu poţi să vii după meciul ăsta execrabil când putea să te umfle Elveţia cu 7-0, să spui că vii pe drumul cel bun! Să spui că creăm valori! Care valori?

Băi, băiatule, la echipa naţională sunt rezultate! Să-i mulţumim lui Dumnezeu că i-a căzut mingea în cap lui Puşcaş. Doamne fereşte să fie ăsta drumul cel bun al echipei naţionale! Nu grup, nu familie, rezultate! Ai făcut cele mai proaste meciuri din istoria naţională. Lasă-l pe taică-tu să ducă naţionala pe drumul cel bun dacă nu te simţi în stare.

Astea sunt valorile pe care le creează Edi la echipa naţională? Că îi cade mingea pe cap lui Puşcaş? Nu astea sunt valorile pe care le vrem" a spus Gică Popescu pentru PrimaSport.

Afla mai multe despre: frfandrei vochingica popescu 

viewscnt
Articole similare