You are here:

Replica celor de la FCSB pentru Gicu Grozav: ”Nu am fost aroganţi. Mi s-a părut ciudat să ne facă aşa”

Replica celor de la FCSB pentru Gicu Grozav: ”Nu am fost aroganţi. Mi s-a părut ciudat să ne facă aşa”

FCSB

Comentarii

Jucătorul celor de la FCSB, Adi Şut (26 de ani), a tras concluziile după victoria echipei sale în faţa Petrolului.

FCSB a câştigat partida cu Petrolul, scor 1-0, care a contat pentru etapa cu numărul 2 din Superliga României. Unicul gol al meciului a fost marcat de Florin Tănase.

Şut, după prima victorie din campionat: ”Am dat dovadă de caracter”

La finalul partidei de la Ploieşti, Adi Şut a vorbit despre jocul echipei bucureştene şi a dat o replică pentru Gicu Grozav, care i-a făcut aroganţi pe campioni înainte de meci.

”Cred că a fost o partidă dificilă, dar am controlat şi prima repriză, şi a doua, cu mai multe ocazii în prima. Suntem fericiţi că am câştigat. Abia ne încălzim şi ne dorim să jucăm cât mai mult din 3 în 3 zile. 

Mă bucur că am dat dovadă de caracter, am fost modeşti, umili, nu aroganţi aşa cum am fost numiţi. Nu am dat dovadă de aroganţă niciodată, mi s-a părut ciudat să ne facă aroganţi fără niciun motiv”, a declarat Şut, după meci.

Adi Şut a prefaţat şi meciul tur cu Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, care va avea loc marţi.

”Un adversar cu siguranţă care poate să ne pune probleme dacă nu suntem serioşi, cu siguranţă să dăm tot ce putem ca să scoatem un rezultat bun.

Ne bucurăm că în sfârşit o să jucăm unde ne simţim cel mai bine. Nu neapărat că nu ne place pe Ghencea, jucăm pe orice teren, dar ne simţim mult mai bine pe Arena Naţională”, a completat mijlocaşul FCSB-ului.

Afla mai multe despre: fcsbadi sutpetrolul 

viewscnt
Articole similare