Palermo este interesată de transferul lui George Puşcaş (21 de ani), care în acest moment este legitimat la Benevento. Sicilienii ar fi interesaţi de un împrumut cu opţiune pentru un transfer definitiv.
George Puşcaş ar putea schimba din nou echipa. Site-ul tuttomercatoweb.com anunţă în exclusivitate că persoane din conducerea lui Palermo s-au întâlnit cu reprezentanţii atacantului român. Echipa siciliană şi-ar dori un împrumut până în vară, cu opţiune pentru un transfer definitiv, în cazul în care va impresiona.
Puşcaş este jucătorul lui Inter Milano, dar în acest sezon a fost împrumutat la Benevento, ultimul loc în Serie A. Palermo trebuie astfel să negocieze atât cu Inter Milano, cât şi de cel al lui Benevento. De asemenea, rămâne de văzut dacă George Puşcaş este de acord cu mutarea, având în vedere că la Benevento are şansa să joace în Serie A.
În acest sezon, Puşcaş a avut 11 prezenţe în meciurile din Serie A, dar a reuşit un singur gol. Palermo este primul loc în Serie B şi este favorită la promovarea în Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: george puscas, serie a, benevento, palermo