Edward Iordănescu (41 de ani) a dezvăluit, pentru Telekom Sport, că la Mediaş exită restanţe financiare care constau în prime de joc neplătite de conducere. Gaz Metan Mediaş a băgat stafful, jucătorii şi toţi angajaţii clubului în şomaj tehnic pe perioada pandemiei de Coronavirus.
Iordănescu junior nu are o problemă că a fost trecut în şomaj tehnic, împreună cu stafful şi jucătorii, susţinând că aceasta este ultima problemă a sa. Totuşi, antrenorul ardelenilor a spus că există restanţe financiare la echipă. Cel mai probabil, e vorba despre primele de obiectiv. Gaz Metan s-a calificat pentru prima dată în istorie în play-off-ul Ligii 1.
Pandemia de COVID-19 a stopat, însă, fotbalul din toată lumea. "(n.r. - şomajul tehnic) Asta e chiar ultima problemă şi eu pot să spun că toţi acum, jucătorii, staff-ul tehnic, avem de luat bani de la club pentru că s-au îndeplinit nişte obiective, s-a făcut performanţă, s-au atras bani", a declarat Edi Iordănescu.
La prima sa calificare în play-off-ul Ligii 1, Gaz Metan a apucat să joace doar două etape, înfrângerea cu U Craiova (1-2) şi egalul cu CFR (0-0).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, bani, gaz metan