Atacantul spaniol a disputat ultimul meci din carieră vineri, în J League, alături de echipa Sagan Tosu. Echipa sa a întâlnit formaţia Vissel Kobe, unde joacă şi Andres Iniesta şi David Villa, doi buni prieteni cu Torres.
Sagan Tosu a fost, pur şi simplu, umilită pe teren propriu. Vissel a câştigat cu scorul de 6-1, pe lista marcatorilor regăsindu-se şi Andres Iniesta. Pe lângă spaniol, au mai marcat Yamaguchi de două ori, Furuhashi de două ori şi Tanaka.
Singurul gol al gazdelor a fost, de fapt, un autogol, marcat de fostul jucător de la FC Barcelona, Vermaelen.
"EL NINO" FERNANDO TORRES, ÎN CIFRE
Torres, cu peste 120 de goluri marcate la Atletico Madrid (2011-2007, 2016-2018), a părăsit clubul madrilen în iulie 2018 pentru Sagan Tosu din Japonia, unde a avut probleme pentru a-şi menţine greutatea optimă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Torres a debutat în 2003 pentru naţionala Spaniei, iar în finala EURO 2008 a marcat golul decisiv în finala cu Germania. El a pus umărul apoi şi la câştigarea CM 2010 din Africa de Sud. La EURO 2012, Torres a fost golgheterul competiţiei şi a ajutat naţionala iberică să-şi apere titlul. El a strâns 110 selecţii pentru Spania şi a marcat 38 de goluri, fiind al treilea golgheter în ierarhia all-time, după David Villa (59) şi Raul (44).
Cea mai prolifică perioadă a lui Torres a fost la Liverpool, între 2007 şi 2011, când a marcat 81 de goluri în 142 de meciuri în toate competiţiile. El a stabilit un record britanic pe piaţa transferurilor, când s-a mutat la Chelsea (2011), cu care a câştigat Liga Campionilor, Europa League şi Cupa Angliei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fernando torres, sagan tosu, iniesta