You are here:

Retras recent din activitate, Andres Iniesta a preluat o nouă funcţie. Ce promovează fostul mijlocaş al Barcelonei

Retras recent din activitate, Andres Iniesta a preluat o nouă funcţie. Ce promovează fostul mijlocaş al Barcelonei
Comentarii

Andres Iniesta (40 de ani), fostul mijlocaş al Barcelonei şi al echipei naţionale a Spaniei (130 de selecţii), retras recent din activitate după o ultimă experienţă în Emiratele Arabe Unite, a fost numit ambasador al Cupei Mondiale din 2030.

Pentru prima dată, această Cupă Mondială se va juca pe trei continente (America de Sud, Africa şi Europa), fiind organizată în comun de Maroc, Spania şi Portugalia, în cadrul sărbătoririi centenarului FIFA.

De asemenea, FIFA a decis ca trei meciuri să se dispute în Paraguay, Uruguay şi Argentina.

„Susţinerea acestei candidaturi în calitate de ambasador a fost o alegere uşoară pentru mine. Dacă va reuşi, va fi prima Cupă Mondială organizată vreodată în Maroc şi Portugalia şi prima în Spania după aproape cincizeci de ani. Aşadar, pentru marea majoritate a oamenilor din aceste ţări, va fi pentru prima dată când vor găzdui întreaga lume. Îmi place ambiţia acestei candidaturi”, a declarat campionul mondial din 2010 în timpul unui interviu organizat de Comitetul de organizare a Cupei Mondiale din 2030.

 

Afla mai multe despre: barcelona 

viewscnt
Articole similare