Dinamo caută să-şi întărească defensiva şi o soluţie o poate reprezenta fostul fundaş al ”câinilor” Jean Claude Dielna
Fanatik.ro scrie că francezul poate reveni la Dinamo, după ce a fost pus pe ”liber” de New England Revolution, formaţia din Statele Unite pentru care a evoluat în ultima vreme. Sursa citată scrie că Dielna a fost propus dinamoviştilor, care studiază oportunitatea revenirii lui Dielna în Ştefan cel Mare.
”Claude Dielna este un jucător interesant. L-am văzut, un fundaş central de picior stâng. A avut mai multe accidentări la Slovan Bratislava, câteva entorse, e un jucător interesant. Am văzut câteva DVD-uri cu el. Am intrat în discuţii, vedem dacă acceptă contractul. Am vorbit cu Nemec, care cunoaşte nişte colegi de-ai lui Dielna. De altfel, a jucat cu Mutu la Ajaccio, cu Sergiu Buş la Sheffield Wednesday” declara Ioan Andone pentru Telekom Sport anul trecut în ianuarie, când Dielna a fost adus pentru prima dată la Dinamo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Născut în Franţa, la Clichy, Claude Dielna şi-a început cariera la juniorii clubului SM Caen, a debutat în fotbalul profesionist la FC Lorient (2006-2008) şi a mai evoluat la FC Istres (2008-2012), CS Sedan (2012-2013), AJ Ajaccio (2013-2014), Sheffield Wednesday FC (2014-2015), SK Slovan Bratsilava (2015-2016), revenind la clubul englez în acest sezon competiţional.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dielna, dinamo, mircea rednic