You are here:

Revenire la FCSB! Elias Charalambous a făcut anunţul: "Poate o să-l vedem cu Bologna"

Revenire la FCSB! Elias Charalambous a făcut anunţul: "Poate o să-l vedem cu Bologna"

FCSB

Comentarii

Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB a vorbit despre situaţia din lotul campioanei înaintea partidei cu Metaloglobus.

FCSB se deplasează pe terenul nou-promovatei Metaloglobus Bucureşti, într-o partidă care va avea loc sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 20:30. Printre absenţii la partida cu Metaloglobus se numără fotbalişti precum Vlad Chiricheş, Joyskim Dawa, Daniel Graovac, Mihai Popescu sau Ionuţ Cercel.

Charalambous le-a oferit veşti bune suporterilor roş-albaştrilor, în vederea partidei cu Bologna, programată joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Bosniacul are şanse să revină la partida de pe Arena Naţională, în contextul în care recuperarea sa a mers bine, până în acest moment.

Graovac se accidentase în timpul partidei cu Oţelul Galaţi, meci încheiat cu victoria campioanei României. Cu o problemă musculară, fundaşul adus de la CFR Cluj a ratat două partide, cu Young Boys şi Universitatea Craiova.

Elias Charalambous: "Poate o să-l vedem pe Graovac cu Bologna"

"La Graovac e accidentare musculară, îi mai trebuie nişte timp. Poate o să-l vedem cu Bologna, nu sunt 100% sigur, dar recuperarea merge bine.", a declarat Elias Charalambous, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Metaloglobus.

Afla mai multe despre: fcsbdaniel graovacelias charalambous 

viewscnt
Articole similare