Jadon Sancho (19 ani) mai are contract până în 2022 cu Borussia Dortmund, dar şansele ca mijlocaşul englez să schimbe echipa în această vară sunt tot mai mari. Presa din Germania scrie că cel mai interesat club de serviciile lui Sancho este Manchester United.
Conform jurnalistului Jesco von Eichmann, de la Sky Sports Germania, plecarea lui Jadon Sancho de la Dortmund este inevitabilă: „Va pleca în această vară de la Dortmund, cu siguranţă. Nu se ştie însă clubul la care va merge”.
După ce ieri au apărut zvonuri conform cărora Chelsea ar fi dispusă să plătească 140 de milioane de euro pentru mijlocaşul englez, astăzi, acelaşi von Eichmann a vorbit despre interesul uriaş pe care îl are Manchester United: „Am auzit că Manchester United este unul dintre cluburile uriaşe care îl vor”.
Jurnalistul de la Sky Sports Germania susţine că discutat cu directorul sportiv al Borussiei în privinţa transferului lui Jodan Sancho.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Vor fi oferte pentru Sancho în viitorul apropiat. El este într-un progres continuu. A fost puţin obosit după prima parte a sezonului, dar acum e în formă foarte bună, iar comportamentul său s-a imbunătăţit. Avea prostul obicei de a întârzia la antrenament în unele zile, dar acest lucru nu mai e valabil acum
Munceşte din greu la antrenamente, iar Lucien Favre este foarte mulţumit de el. Probabil şi-a pus ordine în gânduri în pauza de iarnă, deoarece acum se comportă ca un profesionist mai mult ca niciodată”, a declarat Michael Zorc pentru Sky Sports Germania.
- 29 de goluri şi 40 de assist-uri a reuşit Jadon Sancho în 84 de meciuri pentru Borussia Dortmund
- 120 de milioane de euro este cota de transfer a englezului pe site-ul transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sancho, manchester united