You are here:

Revine Mitriţă la Universitatea Craiova? Sorin Cârţu: ”Sunt şanse să se rezolve”

Revine Mitriţă la Universitatea Craiova? Sorin Cârţu: ”Sunt şanse să se rezolve”
Comentarii

Alexandru Mitriţă (26 de ani) a anunţat că şi-a reziliat contractul cu Al Ahli, formaţie la care fusese împrumutat de la New York City FC.

Fanii olteni visează ca mijlocaşul să revină la Universitatea Craiova.

Sorin Cârţu, preşedintele Craiovei, a vorbit despre Mitriţă şi a dezvăluit că venirea sa ar fi un mare plus pentru echipa din Bănie.

„Domnul Rotaru ştie cel mai bine dacă se poate rezolva Mitriţă. Dacă a vorbit de revenirea lui, înseamnă că sunt ceva şanse să se rezolve. Când, cum, nu ştiu. Vedem cum vor decurge discuţiile. Ar fi un plus mare, chiar mai mult de plus, venirea lui. Nu cred că e vreun antrenor, în România, care să nu şi-l dorească”, a declarat Sorin Cârţu, preşedintele celor de la Universitatea Craiova, conform Fanatik.

Alex Mitriţă nu se simte în apele sale în Arabia Saudită. Cifrele demonstrează acest lucru. Mitriţă a avut în acest sezon 3 apariţii pentru Al Ahli, toate în Liga Campionilor Asiei, dar niciodată n-a fost integralist.

În plus, cifrele sale la Al Ahli sunt printre cele mai slabe din carieră. Mijlocaşul de 26 de ani a avut în total 30 de apariţii pentru echipa din Arabia Saudită, însă a reuşit doar 4 goluri şi 5 assist-uri.

Prin comparaţie, Alex Mitriţă a adunat la New York City 49 de meciuri, 18 goluri şi 7 assist-uri. La Universitatea Craiova a avut 60 de apariţii, 29 de goluri şi 11 assist-uri.

Universitatea Craiova l-a vândut pe Alex Mitriţă în februarie 2019, la New York City FC, pentru 8 milioane de euro.

Afla mai multe despre: universitatea craiovaalexandru mitritasorin cartu 

viewscnt
Articole similare