Arbitrii vor face anunţuri pe stadion cu privire la deciziile luate de sistemul VAR începând cu semifinalele Cupei Ligii Angliei din acest sezon, marcând o premieră pentru fotbalul englez.
English Football League (EFL), care organizează Cupa Ligii, a confirmat că sistemul VAR va fi introdus în meciurile tur şi retur din semifinale. Dar mai important este faptul că va fi implementată o procedură experimentală ce permite arbitrilor să anunţe rezultatul final al deciziilor VAR spectatorilor din stadion şi telespectatorilor din faţa televizoarelor. Aceasta va include deciziile revizuite de arbitru pe monitorul de lângă teren sau concluziile în urma unor faze precum henţul involuntar sau judecarea poziţiilor de offside.
Anunţurile despre deciziile VAR pe stadion nu au fost folosite până acum în fotbalul englezesc, dar cel mai important exemplu recent al acestei abordări a fost la Cupa Mondială feminină din 2023 din Australia şi Noua Zeelandă.
''Noul program experimental face parte din angajamentul mai larg al Comisiei de arbitri (PGMOL) faţă de transparenţă şi îmbrăţişarea progreselor tehnologice în beneficiul oficialilor de meci şi al suporterilor'', se arată într-un comunicat al EFL.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În semifinalele Cupei Ligii Angliei, Arsenal se confruntă cu Newcastle, prima manşă fiind prevăzută pe 7 ianuarie, în timp ce Tottenham primeşte în prima manşă vizita lui Liverpool, pe 8 ianuarie.
Sistemul VAR a mai fost folosit anterior în semifinalele Cupei Ligii, cu excepţia sezonului trecut, din cauză că una dintre semifinaliste, Middlesbrough, nu utiliza această tehnologie la meciurile sale de acasă, în liga secundă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anglia