You are here:

Revoluţie la Schalke! Zece jucători sunt OUT. Urmează alţii

Revoluţie la Schalke! Zece jucători sunt OUT. Urmează alţii
Comentarii

Schalke 04, care a retrogradat în acest sezon şi care va juca în 2.Bundesliga sezonul viitor, a anunţat, joi, că zece jucători vor părăsi clubul după ultima etapă, informează AFP.

Printre aceştia se numără fostul jucător al PSG Benjamin Stambouli, care nu are contract pentru a juca în liga a doua, şi Bastian Oczipka, aflat în aceeaşi situaţie.

Contractele lui Steven Skrzybski, Alessandro Schopf, Shkodran Mustafi şi Nabil Bentaleb, care urmează să expire, nu vor fi prelungite.

Jucătorii împrumutaţi William (VfL Wolfsburg), Goncalo Paciencia, Frederik Rönnow (ambii de la Eintracht Frankfurt) şi Kilian Ludewig (RB Salzburg) se vor întoarce în cluburile lor de origine.

Clubul avertizează că, în curând, ar putea fi făcute mai multe astfel de anunţuri.

Schalke, 16 puncte, ocupanta ultimului loc, 18, înregistrează a patra retrogradare din istorie, prima după 30 de ani, şi la numai trei ani după ce a terminat pe locul 2 în Bundesliga, după campioana Bayern.

Echipa din Gelsenkirchen joacă, sâmbătă, la Koln, ultimul ei meci din prima ligă.

Afla mai multe despre: schalkebuendesliga 

viewscnt
Articole similare