Victorie pentru Schalke, duminică, în Bundesliga.
Bo Svensson face în continuare minuni la Mainz, o echipă care adunase doar şase puncte până în etapa a 15-a, când frâiele au fost preluate de danez. Mainz a câştigat în mod dramatic derby-ul de la retrogradare contra lui Koln, a ajuns la cinci meciuri consecutive fără înfrângere şi a urcat pe locul 14 în clasament. A fost 1 la 1 la pauză. Boetius a deschis scorul, iar Duda a restabilit egalitatea din penalty. Ţapii au trecut la conducere în urma reuşitei lui Skhiri, dar Mainz nu a cedat. Onisiwo a marcat pentru 2 la 2, iar Barreiro a înscris golul de trei puncte, în prelungirile partidei.
Schalke a obţinut în sfârşit o victorie în Bundesliga. Minerii au învins-o la limită pe Augsburg şi au câştigat al doilea meci din acest sezon. Serdar a marcat golul de trei puncte, care nu o ajută prea mult pe Schalke. Formaţia din Gelsenkirchen a rămas ultima în clasament, cu doar 13 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: schalke, bundesliga, mainz