Petrolul nu a reuşit să obţină niciun punct din confruntarea de pe teren propriu cu Rapid şi a cedat cu 0-2, în deschiderea etapei a şasea din SuperLiga.
Formaţia ploieşteană a rezistat fără gol primit până după pauză, însă Rapid a reuşit să rupă echilibrul în minutul 55, prin Alexandru Dobre. Oaspeţii au continuat să gestioneze bine partida, iar Olimpiu Moruţan a închis tabela în minutul 90.
Victoria îi propulsează pe giuleşteni pe poziţia secundă a clasamentului, cu 13 puncte acumulate după primele şase etape. Petrolul rămâne cu 9 puncte şi ocupă momentan locul şase.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul întâlnirii, Ricardo Sousa a analizat prestaţia formaţiei sale şi a transmis un mesaj ferm după rezultatul negativ. Tehnicianul portughez a insistat asupra dificultăţilor întâmpinate de Petrolul şi a încercat să explice ce trebuie schimbat pentru ca echipa să revină rapid pe linia de plutire.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ricardo Sousa, mesaj pentru jucătorii Petrolului după 0-2 cu Rapid: „Au luptat până la ultima fază”
„Este imposibil să le spun ceva băieţilor. Au luptat din primul minut până în ultima fază. Asta este mentalitatea pe care trebuie să o aibă până la finalul campionatului. Au tras tare şi când eram conduşi cu 2-0. Sunt trist pentru înfrângere, dar sunt mândru de munca depusă de băieţi.
Cred că Rapid a schimbat defensiva în repriza a doua. Golul a schimbat tot. Nu am creat spaţiile necesare şi am avut probleme mari, pentru că Rapid este o echipă puternică şi nu am putut câştiga duelurile necesare.
Ne uităm la meci, vedem progres, idei bune, chiar dacă am pierdut. Sunt trist pentru echipă şi pentru fani. Voiam să le oferim victoria, pentru că sunt mereu alături de noi.
Am terminat meciul cu doi copii de 16 şi 17 ani. Asta este viitorul Petrolului şi cred că ne îndreptăm într-o direcţie bună. Cu mentalitatea asta, cred că vom avea un campionat reuşit”, a spus Ricardo Sousa, după Petrolul - Rapid 0-2.







