You are here:

Rivala FCSB-ului a încercat să-l transfere pe noul fundaş al "roş-albaştrilor": "Au ajuns înaintea noastră"

Rivala FCSB-ului a încercat să-l transfere pe noul fundaş al "roş-albaştrilor": "Au ajuns înaintea noastră"

FCSB

Comentarii

MM Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB, a confirmat transferul lui Dylan Batubinsika, internaţionalul congolez în vârstă de 30 ani rămas fără echipă după despărţirea de AE Larisa.

Fotbalistul care a participat la Cupa Mondială alături de naţionala RD Congo a decis să semneze cu FCSB după ce s-a despărţit de AE Larisa, echipă din primul eşalon al fotbalului din Grecia. Batubinsika nu a apucat să evolueze la Cupa Mondială, dar a făcut parte din lotul lui Sebastien Desabre pentru turneul final.

Ajuns la FCSB, Batubinsika a fost trecut pe lista UEFA pentru cele două partide cu FK Auda, din turul doi preliminar UEFA Conference League, alături de Luca Stancu, un alt nou-venit la formaţia "roş-albastră".

MM Stoica: "Rapid şi U Cluj nu au reuşit să-l convingă"

"Luca Stancu şi Batubinsika sunt jucătorii FCSB-ului, au fost adăugaţi pe lista UEFA pentru meciul de mâine (n.r. cu FK Auda). Luca Stancu şi Batubinsika sunt jucătorii noştri.

Ne-a fost propus (n.r. Batubinsika), a fost studiat, au fost alte două echipe din România care au ajuns înaintea noastră la el, Rapid şi U Cluj, n-au reuşit să-l convingă şi după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Mihai Popescu, sperăm să nu se fi întâmplat nimic.

Am ajuns să discutăm cu el şi cu fratele lui şi ne-am înţeles. Ieri a venit, a făcut vizita medicală şi a semnat astăzi. Eu sunt foarte mulţumit pentru că e un jucător care a jucat, are 25 de meciuri în prima ligă franceză, la Saint-Etienne. E un jucător cu experienţă care a jucat în străinătate, a făcut un campionat bun la Maccabi Haifa.", a declarat MM Stoica, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: fcsbrapidu clujdylan batubinsika 

viewscnt
Articole similare