Roberto Mancini (60 de ani) a vorbit deschis despre decizia sa de a părăsi funcţia de selecţioner al Italiei, decizie pe care o regretă enorm de mult, şi a dezvăluit că dacă ar putea da timpul înapoi, nu ar mai face la fel.
Mancini şi marele său regret al carierei de antrenor: ”Nu aş lua din nou decizia de a părăsi Nazionale”
Fostul selecţioner al Italiei, Roberto Mancini, a recunoscut duminică faptul că a făcut o greşeală părăsind naţionala italiană anul trecut pentru a prelua conducerea reprezentativei Arabiei Saudite, funcţie din care a fost demis în octombrie, relatează AFP.
”Dacă aş putea da timpul înapoi, nu aş lua din nou decizia de a părăsi Nazionale, pentru că a antrena această echipă naţională este cel mai frumos lucru”, a declarat Mancini pentru postul public de televiziune Rai.
”Poate că preşedintele federaţiei italiene (n.r. Gabriele Gravina) şi cu mine nu ne-am înţeles, poate că treceam printr-o perioadă dificilă, poate că lucrurile ar fi putut decurge altfel, dar nu am nimic împotriva lui”, a continuat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mancini, în vârstă de 60 de ani, campion european în 2021 la conducerea Italiei, a demisionat surprinzător din funcţia de selecţioner la mijlocul anului trecut, invocând neînţelegeri cu conducătorii săi.
Deşi a afirmat că nu a fost în contact cu niciun club sau federaţie, câteva zile mai târziu a fost numit selecţioner al Arabiei Saudite.
Contractul său, care iniţial urma să expire în 2027, a fost reziliat în octombrie din cauza rezultatelor slabe ale echipei.
Mancini a adăugat că nu a ajuns în Arabia Saudită pentru bani, contractul său garantându-i un salariu anual de 25 de milioane de dolari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Cariera mea vorbeşte de la sine”, s-a apărat el. În timp ce numele său este vehiculat pentru a prelua conducerea AS Roma, aflată în criză, la sfârşitul actualului sezon, fostul internaţional italian a insistat că nu este ”în contact cu nimeni”: ”Dar ceva se va întâmpla, este doar o chestiune de timp”, a concluzionat el.
- Citește și
- VIDEO | Scene reprobabile în Italia! Saluturi naziste în tribune după un gol marcat de strănepotul lui Benito Mussolini în Juve Stabia - Cesena
- Petrolul a anunţat motivul pentru care antrenorul Mehmet Topal şi-a dat demisia: ”A zis că nu revine asupra deciziei”
- Juventus îşi continuă parcursul fără eşec în Serie A. Victorie la limită pe terenul ultimei clasate
Afla mai multe despre: roberto mancinci, italia, arabia saudita