Antrenorul Roberto Mancini s-a despărţit, duminică, pe cale amiabilă de Zenit Sankt Petersburg, se arată într-un comunicat al grupării ruse. Această decizie alimentează zvonurile potrivit cărora Mancini ar fi aproape de a prelua echipa naţională a Italiei.
"Zenit şi Roberto Mancini au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului", se precizează în comunicat.
În vârstă de 53 de ani, Mancini este principalul favorit la postul de selecţioner al "Squadrei Azzurra". Mancini a preluat-o pe Zenit în 2017, când i-a luat locul lui Mircea Lucescu. Sub comanda italianului, Zenit a avut, însă, evoluţii mai slabe decât în perioada lui "Il Luce" şi a încheiat campionatul pe locul cinci.
De-a lungul carierei, Roberto Mancini a mai antrenat Fiorentina (2001-2002), Lazio (2002-2004), Inter (2004-2008/2014-2016), Manchester City (2009-2013), Galatasaray (2013-2014) şi Zenit (2017-2018).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Naţionala Italiei este pregătită în prezent de Luigi Di Biagio, numit antrenor interimar după demiterea lui Gian Piero Ventura.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mancini, italia, selectioner