Condamnarea fotbalistulului Robinho la nouă ani de închisoare pentru viol a fost menţinută în apel de o instanţă din Milano, informează fotball-italia.net.
Şi apelul prietenului său Ricardo Falco, parte în acelaşi dosar, a fost respins, la fel despăgubirile de câte 60.000 de euro pe care cei doi trebuie să le plătească victimei.
La violul în grup au participat şase persoane, dar patru nu au fost identifcate de anchetă.
Faptele pentru care a fost condamnat jucătorul datează din 22 ianuarie 2013, când Robinho era legitimat la AC Milan. Potrivit anchetatorilor, fotbalistul a participat la violarea în grup a unei albaneze în vârstă de 22 de ani, într-o discotecă din Milano. Robinho şi cinci prieteni de-ai săi au îmbătat-o pe victimă până când a devenit inconştientă şi incapabilă să opună rezistenţă. Apoi au întreţinut cu ea "raporturi sexuale multiple şi consecutive", potrivit Corriere della Serra.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În primă instanţă, jucătorul brazilian şi prietenul lui au fost condamnaţi la 23 noiembrie 2017. Robinho, 36 de ani, o sută de meciuri în echipa naţională, dar fără contract acum, poate contesta şi decizia în apel.
Robinho a fost acuzat de viol şi în 2009, când juca la Manchester United, însă acel caz a fost clasat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.