Continuă transferurile importante în campionatul nord american de baschet. O rocadă pe axa Rockets - Thunder ţine azi capul de afiş.
Mult discutatul transfer al lui Russel Westbrook la Houston Rockets s-a realizat în sfârşit. Ales cel mai bun jucător din NBA, Westbrook pleacă de la Oklahoma City Thunder pentru a li se alătura celor de Houston Rockets. Exact traseul invers îl va face Chris Paul, care o lasă pe Thunder după doi ani.
Westbrock merge la Rockets acolo unde, alături de James Harden va forma unul dintre cele mai puternice cupluri din NBA. Cei doi au mai fost colegi în trecut la Thunder, iar acum, cel puţin la nivel teoretic, vor face din Houston Rockets o candidată serioasă în viitorul sezon, atât la câştigarea Conferinţei de Vest, cât şi a marelui trofeu.
La Thunder continuă reconstrucţia. Plecarea lui Westbrook vine la doar câteva zile după ce echipa din Oklahoma s-a despărţit şi de Paul George, plecat la Clippers.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Westbrook a semnat un contract valabil până în 2022 şi va primi 40 de milioane de dolari pe sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nba, baschet, westbrook, chris paul