You are here:

Roger Federer n-are de gând să se retragă. Elveţianul a anunţat când ar putea reveni pe teren: "Nu vreau să mă grăbesc"

Roger Federer n-are de gând să se retragă. Elveţianul a anunţat când ar putea reveni pe teren: "Nu vreau să mă grăbesc"

Tenis

Comentarii

Roger Federer simte că a lăsat în urmă ce a fost mai greu după a treia operaţie suferită la genunchiul său drept, dar revenirea lui pe teren va avea loc abia peste alte câteva luni.

Federer, 40 ani, se află în aceste zile la Boston, ca spectator la competiţia Cupa Laver. Tenismenul elveţian a decis să se opereze din nou după eliminarea din optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, în faţa polonezului Hubert Hurkacz în luna iulie. Grand Slam-ul pe iarbă a fost doar al cincilea turneu după revenirea în urma celor două operaţii la genunchi.

''Nu eram nici pe departe unde îmi doream să fiu ca să joc la cel mai bun nivel. Dar am încercat să dau ce am mai bun, dar ce e prea mult e prea mult. Acum o voi lua pas cu pas. Voi începe să merg corect, să alerg corect şi apoi să fac toată acea muncă pentru agilitate şi apoi în cele din urmă mă voi întoarce pe terenul de tenis. Dar asta îmi va lua câteva luni şi apoi vom vedea cum stau lucrurile la un anumit moment al anului viitor'', a declarat Federer, care se deplasează cu ajutorul cârjelor.

Elveţianul a adăugat că îşi va acorda timp pentru o refacere completă: ''Nu vreau să grăbesc nimic în acest moment. O fac şi pentru viaţa mea. Vreau să fiu sigur că voi putea face orice vreau mai târziu. Nu este nicio grabă, aşa că acum sunt într-o poziţie bună. Cred că ce a fost mai rău a trecut''.

Afla mai multe despre: federer 

viewscnt
Articole similare