Legendarul Roger Federer (44 de ani) va fi inclus în International Tennis Hall of Fame, într-o ceremonie care va avea loc anul viitor.
Federer, recompensat pentru întreaga sa carieră din tenis
Roger Federer va fi inclus în International Tennis Hall of Fame (ITHF) în cadrul unei ceremonii care va avea loc în august 2026 în Newport, Rhode Island, a anunţat miercuri ITHF.
Federer a câştigat 20 de trofee de Grand Slam, fiind primul jucător la masculin care a atins acest prag, şi a obţinut 103 titluri în carieră înainte de a se retrage în 2022. El a deţinut locul 1 mondial timp de 237 de săptămâni consecutive, între 2004 şi 2008, un record.
”Este o onoare extraordinară să fiu inclus în International Tennis Hall of Fame şi să fiu alături de atât de mulţi mari campioni ai acestui sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Să fiu recunoscut în acest fel de către sport şi de către colegii mei este o mare onoare”, a declarat Federer într-un comunicat distribuit de ITHF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Elveţianul a ocupat primul loc în clasamentul ATP timp de 310 săptămâni în timpul carierei sale şi a avut o rivalitate îndelungată cu Rafael Nadal şi Novak Djokovic, ceilalţi doi membri ai ”big three” din tenisul masculin al vremii.
”De-a lungul carierei mele, am apreciat întotdeauna istoria tenisului şi exemplul dat de cei care m-au precedat. Aştept cu nerăbdare să vizitez Newport în august anul viitor pentru a sărbători acest moment special alături de comunitatea tenisului”, a adăugat Federer.
- Citește și
- OFICIAL | UEFA, undă verde pentru revenirea Barcelonei pe Camp Nou. Care va fi primul meci al catalanilor pe legendara arenă în Liga Campionilor
- Dezastru total pentru clubul lui Ryan Reynolds din Columbia. Echipa îşi schimbă numele şi culorile într-un proces amplu de rebranduire
- Încă o pagină de istorie. LeBron James şi-a început cel de-al 23-a sezon record
Afla mai multe despre: roger federer, tenis, hall of fame








