Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli, a recunoscut că prezenţa publicului la turneul de la Roland Garros, amânat patru luni din cauza pandemiei de coronavirus, va depinde doar de guvernul francez, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Grand Slam-ul pe zgură de la Paris, programat iniţial între 27 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru perioada 20 septembrie - 4 octombrie din cauza pandemiei de Covid-19.
Giudicelli, într-un apel video cu jucătorul Gael Monfils, prezentatorul emisiunii Twitch, a confirmat desfăşurarea turneului parizian începând cu luna septembrie şi cu prezenţa unui număr limitat de spectatori în tribune.
''E încă prea devreme să spun cum se va juca Roland Garros, când condiţiile sanitare evoluează de la zi la zi. În ce mă priveşte, eu susţin desfăşurarea unui Roland Garros cu un maxim de public. Dar, în funcţie de condiţiile sanitare vom face ajustările necesare, în funcţie de directivele guvernului, care va decide câtă lume poate fi pe stadion. Dar garantez că Roland Garros va avea loc'', a declarat Giudicelli, care la începutul lunii mai evoca disputarea unui turneu cu porţile închise, care ar permite menţinerea unei părţi a planului de afaceri şi anume drepturile de televizare şi sponsorizările.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
''Ipoteza cu porţile închise nu o agreăm, pentru că Roland Garros, ca orice alt Grand Slam, este o reuniune între jucători şi public, iar asta dă magia turneului'', a adăugat oficialul francez.
Tenisul profesionist a fost suspendat în martie din cauza pandemiei de coronavirus şi turneele oficiale nu vor fi reluate cel mai devreme în luna august.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis, roland garros