Naţionala de baschet feminin a României a învins, sâmbătă, în deplasare, reprezentativa Finlandei, cu scorul de 80-59, în cea de-a treia partidă din grupa E a preliminariilor CE din 2019.
În urma acestui rezultat, România ocupă locul 3 în clasamentul grupei E, cu patru puncte, iar Finlanda este ultima, cu trei puncte.
Tot sâmbătă se va juca şi partida dintre primele două clasate în grupa E, Slovenia (4 puncte) şi Franţa (4).
În primele două meciuri din grupa E, tricolorele au pierdut cu Slovenia, scor 59-80 (37-47) şi cu vicecampioana continentală Franţa, scor 45-87 (26-42).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În următoarea etapă, programată în 14 februarie, România va juca tot în deplasare, cu Slovenia, iar Franţa va primi vizita Finlandei. stiri baschet
Ultimele meciuri ale tricolorelor în grupă vor avea loc în noiembrie, pe teren propriu, cu Franţa (17 noiembrie), şi cu Finlanda (21 noiembrie).
Prima clasată în fiecare din cele opt grupe de calificare obţine calificarea la turneul final, alături de alte şase echipe de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.
Turneul final din 2019 va fi găzduit de Letonia şi Cehia, cu 16 echipe naţionale la start.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
România a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017, iar obiectivul pentru această campanie este prezenţa la turneul final.
Campioana europeană en-titre este Spania.
Afla mai multe despre: baschet feminin, ce 2019, romania - finlanda,