În exclusivitate pentru Telekom Sport, William De Amorim şi Junior Morais, cei mai vechi jucători brazilieni din Liga 1, au vorbit despre naţionala României şi posibilitatea calificării acesteia la Campionatul Mondial din 2022, organizat în Qatar. Cei doi au spus că îşi doresc să vadă şi România, dar şi Brazilia, la turneul final.
România are suporteri de lux în cursa pentru Mondialul din Qatar: "E momentul să meargă din nou"
Naţionala lui Mirel Rădoi are şanse mari să ajungă la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022, cu victorii împotriva Islandei şi a Liechtenstein-ului. Într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ionescu, William De Amorim şi Junior Morais, foşti colegi la Astra şi FCSB - cei mai vechi fotbalişti brazilieni din România - au dezvăluit că îşi doresc să vadă şi România, şi Brazilia, la turneul final.
"Poate acesta este momentul să meargă din nou. Au şanse şi ţinem pumnii să meargă la Campionatul Mondial. Ne bucurăm să mergem la Mondial. Vreau să văd la Mondiale şi România, şi Brazilia. Ar fi foarte mişto. O să fie frumos. Poate cad şi în grupă. Să ajungă Brazilia cu România", au spus cei doi, pentru Telekom Sport.
William De Amorim are cetăţenie română. El şi Morais se află în România din 2011, aproape 11 ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Junior Morais joacă în prezent la Rapid, în timp ce William De Amorim îmbracă tricoul Academicii Clinceni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: william de amorim, junior morais, fcsb, liga 1, romania, campionatul mondial