You are here:

România îşi ştie cele patru posibile adversare pentru baraj. Surpriză imensă: tricolorii nu mai pot întâlni Polonia

România îşi ştie cele patru posibile adversare pentru baraj. Surpriză imensă: tricolorii nu mai pot întâlni Poloniagalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României a încheiat grupa din preliminariile pentru Cupa Mondială pe locul al treilea, însă va participa la barajul de calificare la turneul final datorită rezultatelor bune obţinute în Liga Naţiunilor.

Naţionala României a încheiat preliminariile pe locul al treilea în grupă, după Austria şi Bosnia-Herţegovina. Însă reprezentativa pregătită de Mircea Lucescu va participa la barajul de calificare la Cupa Mondială, programat în luna martie.

Tricolorii vor juca în semifinala acestui play-off în deplasare cu una dintre următoarele patru naţionale: Italia, Danemarca, Turcia sau Ucraina.

Tragerea la sorţi va avea loc joi, 20 noiembrie, la Zurich, cu începere de la 14:00, ora României.

Cele 16 reprezentative calificate la baraj vor proveni din locurile secunde ale grupelor preliminare (12 echipe) şi din rândul câştigătoarelor de grupe Nations League (4 echipe) care n-au încheiat preliminariile de Mondial pe locurile 1-2 în grupe, cu tricolorii în această ultimă categorie.

Barajul va începe cu o semifinală într-o singură manşă şi se va încheia cu o finală tot într-o singură manşă, locul de disputare al acesteia urmând să fie decis prin tragere la sorţi.

Din urna 4, România va avea în semifinala programată pe 26 martie 2026 un adversar din urna 1, şi va disputa acest meci în deplasare. Finala barajului e programată pe 31 martie 2026.

Afla mai multe despre: romania 

viewscnt
Articole similare