România şi Norvegia au încheiat la egalitate meciul disputat pe Arena Naţională, scor 1-1. Mitriţă a deschis scorul în minutul 62, iar Sorloth a egalat pentru nordici în minutul 90+2.
România a fost la câteva minute de o victorie uriaşă contra Norvegiei. Nordicii au dominat în prima repriză, dar şi-au creat o singură mare ocazie de gol, prin Odegaard. Replica a fost dată de Mitriţă. Mijlocaşul a fost de două ori aproape de gol. Prima dată a trimis pe lângă poartă, apoi a fost blocat de Jarstein. Tricolorii au fost mult mai buni după pauză.
Bancu a scos o lovitură de la 11 metri, însă Puşcaş a ratat penalty-ul, iar jucătorii lui Contra au fost nevoiţi să reia raidurile spre poarta norvegienilor. Golul a venit după o oră de joc. Mitriţă a creat o fază senzaţională şi a trimis un şut imparabil pentru Jarstein. Apoi, Andone a fost foarte aproape să dubleze avantajul, dar mingea a lovit transversala. Nordicii au marcat în prelungiri. Sorloth a restabilit egalitatea. Totuşi, Andone a avut o şansă imensă de a păstra toate punctele la Bucureşti. A ratat, iar România - Norvegia s-a încheiat 1-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România - Norvegia 1-1
Au marcat: Mitriţă '62 / Sorloth '90+2
Echipele de start:
- România: Tătăruşanu - Benzar, Rus, Nedelcearu, Bancu - Anton, Marin - Deac, Stanciu, Mitriţă - Puşcaş
- Norvegia: Jarstein - Elabdellaoui, Hovland, Ajer, Aleesami - Johansen, Berge, Henriksen, Selnaes - King, Odegaard
Min. 90+2 - GOOOOL Norvegia! Sorloth îi ia faţa la o centrare lui Benzar şi marchează cu o lovitură perfectă de cap
Min. 65 - Norvegienii scapă pe contraatac, dar naţionala României scapă cu bine, după trei şuturi trimise din interiorul careului de 16 metri
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min. 64 - Ocazie uriaşă ratată de România! După un corner executat excelent de Mitriţă, Florin Andone trimite cu capul, însă mingea loveşte bara şi cade în faţa liniei porţii
Min. 62 - GOOOOOOOOL România! Mitriţă recuperează la centrul terenului, apoi şutează perfect la colţul lung, de la 16 metri, şi deschide scorul pentru naţionala lui Cosmin Contra
Min. 52 - Puşcaş ratează penalty-ul obţinut de Nicuşor Bancu. Şutul atacantului României este respins în lateral de Jarstein
Min. 46 - A început repriza secundă
Min. 45+1 - Ocazie mare pentru naţionala României. Mitriţă reuşeşte o fază superbă, însă şutul său, de la 16 metri, este respins cu greu în lateral de portarul norvegienilor
29.854 de copii sunt prezenţi pe Arena Naţională, iar atmosfera este superbă
Min. 33 - Puşcaş cade în careul advers, însă centralul partidei lasă jocul să continue
Min. 15 - Mitriţă depăşeşte în viteză defensiva Norvegiei, însă şutul din colţ al mijlocaşului traversează careul de 16 metri al oaspeţilor
Min. 13 - Norvegia are prima ocazie importantă a partidei. Odegaard trimite bine la colţul lung, de la 16 metri, iar Tătăruşanu intervine excelent şi respinge în lateral
Min. 6 - Un nou şut al tricolorilor. Romario Benzar trimite şi el departe de poarta norvegienilor
Min. 2 - Prima încercare a naţionalei României. Şutul lui Puşcaş trece mult pe lângă poarta lui Jarstein
Min. 1 - Fluier de start al scoţianului Madden
Momente superbe pe Arena Naţională. Cei 30 de mii de copii cântă imnul României
Bogdan Lobonţ ascultă imnul României
Atmosferă superbă creată de copiii prezenţi pe Arena Naţională
UPDATE 19:30 | Telekom Sport a aflat echipa pe care Cosmin Contra o va trimite în teren la meciul cu Norvegia. Selecţionerul va merge pe un sistem 4-2-3-1 pentru partida de pe Arena Naţională
Echipa României: Tătăruşanu - Benzar, Rus, Nedelcearu, Bancu - Anton, Marin - Deac, Stanciu, Mitriţă - Puşcaş
Gest superb al unui suporter norvegian. Şi-a dat jos coiful în faţa unui grup de copii români. Norvegienii nu au nici ei voie cu fani, cei care îi susţin sunt angajaţi ai federaţiei de la Oslo şi câteva zeci de invitaţi.
Autocarul naţionalei României a ajuns la Naţional Arena.
Copiii care vor susţine România încep să vină la stadion
UEFA a interzis accesul publicului la partida România - Norvegia de marţi, 14 octombrie. FRF a anunţat însă că la partidă vor asista peste 30.038 de copii şi însoţitori. UEFA a mai dictat o etapă cu porţile închise, sancţiune care se va activa dacă vor mai exista incidente provocate de fani în următorul an. Recordul UEFA all-time la o astfel de partidă, cu spectatori exclusiv copii, este de 22.000 de fani (Partizan-Alkmaar, septembrie 2019, grupele Europa League).
România - Norvegia LIVE ONLINE: nordicii au remizat cu Spania
Naţionala Norvegiei vine la Bucureşti să-şi joace ultima şansă la calificare. Nordicii au obţinut un punct mare de moral contra Spaniei la Oslo, după ce au egalat în minutul 94 prin Joshua King. Au nevoie însă de o victorie la Bucureşti pentru a spera la calificarea de pe locul doi în grupă. „Trebuie să câştigăm ultimele meciuri ale noastre şi, cu puţin ajutor la celelalte rezultate, ne putem califica la Euro. Sunt un optimist realist. Sperăm ca Suedia să încurce în România” a declarat selecţionerul norvegienilor, Lars Lagerbäck.
România - Norvegia LIVE ONLINE marţi de la ora 21:45: Cine este adversarul tricolorilor
Norvegia schimbă din mers generaţiile la nivelul primei reprezentative. Din lotul convocat de Lars Lagerback pentru duelurile cu România şi Spania, fac parte atât jucători experimentaţi precum Jarstein, Elyounoussi, Hovland sau Nordtveit, cât şi tinerele talente, Sander Berge, Martin Odegaard, Kristoffer Ajer sau Mathias Normann.
Joshua King este marele pericol pentru ”tricolori”. Vârful lui Bournemouth are 15 goluri pentru echipa reprezentativă în 45 de selecţii şi a marcat împotriva Spaniei golul egalizator al nordicilor.
Doar 4 jucători norvegieni evoluează în competiţia internă. În rest, nordicii au fotbalişti la echipe precum Hertha, Aston Villa, Celtic, Real Madrid, Fulham sau Hoffenheim. Portarul Rune Jarstein este decanul de vârstă, în timp ce Martin Odegaard este cel mai tânăr dintre ei. Jarstein este şi fotbalistul cu cele mai multe selecţii (62), urmat de Elyounoussi (58) şi Johansen, căpitanul formaţiei (51).
Lotul convocat de Lars Lagerback pentru acest meci cu România:
Portari: Rune Jarstein (Hertha), Orja Nyland (Aston Villa) şi Sondre Rossbach (Odd)
Fundaşi: Havard Nordtveit (Hoffenheim), Omar Elabdellaoui (Olympiacos), Even Hovland (Rosenborg), Haitam Aleesami (Amiens), Jonas Svensson (AZ), Birger Meling (Rosenborg), Kristoffer Ajer (Celtic), Sigurd Rosterd (Brondby)
Mijlocaşi: Stefan Johansen (Fulham), Markus Henriksen (Hull), Ole Selnaes (Shenzhen), Mo Elyonoussi (Celtic), Martin Odegaard (Sociedad), Sander Berge (Genk), Fredrik Midtjo (AZ), Mathias Normann (Rostov)
Atacanţi: Tarik Elyounoussi (AIK), Joshua King (Bournemouth), Alexander Sorloth (Trabzon), Bjorn Maars Johnsen (Rosenborg)
România - Norvegia LIVE ONLINE. Ne arbitrează un scoţian
Meciul România-Norvegia, din preliminariile Euro 2020, programat pe 15 octombrie 2019, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, va fi arbitrat de o brigadă scoţiană. La centru va fi Bobby Madden, ajutat de David Roome şi Sean Carr, în timp ce al patrulea oficial va fi Nicolas Walsh. Observator de arbitri va fi austriacul Robert Sedlacek.
Bobby Madden (40 ani) este arbitru FIFA din 2010, cu partide oficiate în Liga Campionilor inclusiv în acest sezon. Este cunoscut românilor pentru că a condus două dintre partidele din grupă ale României U21 la Campionatul European din această vară.
La Euro U21, Madden a condus România – Croaţia 4-1, partidă în care a acordat penalty la 0-0 pentru România şi gol de 4-1, ambele în urma consultării sistemului VAR.
Tot el a condus România – Franţa 0-0, ultima partidă din grupă, care ne-a adus calificarea în semifinalele Euro şi, implicit, calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020!
Clasamentul grupei F de calificare la EURO 2020, după şapte runde:
- 1. Spania – 19p
- 2. Suedia – 14p
- 3. România – 13p
- 4. Norvegia – 10p
- 5. Malta – 3p
- 6. Insulele Feroe – 0p
Meciurile rămase de disputat în grupa F:
- 15 octombrie: Suedia-Spania/ România-Norvegia/ Insulele Feroe-Malta
- 15 noiembrie: Spania-Malta/ România-Suedia/ Norvegia-Insulele Feroe
- 18 noiembrie: Spania-România/ Suedia-Insulele Feroe/ Malta-Norvegia